Ocheanul
Rădăcina de foc – Ed. Univers 1988
de Grigore Vieru(2019)
1 min lectură
Mediu
Când eram mic,
Cineva îmi dădu un ochean.
Cu el
Toate
Eu le măream.
Măream fărâma de azimă
În patruzeci şi şapte,
Până când
Puteam să rup din ea
Jumătate.
Măream şi adânceam
Valurile Prutului,
Până când
Mă temeam să intru în ele.
Măream pe „cartinci”
Oameni cu mustăţi,
Până când vedeam grădina
Umplându-se ca de spice
De mustaţa lor.
Măream vorbele,
Până când sunau
Ca un clopot bisericesc.
Măream tăcerea,
Până când în căpiţa de paie
Auzeam cum respiră spionii…
Nu ştiu cum şi de unde
Băiatul meu
A scos ieri
Acea jucărie veche.
Azi dimineaţă
Am sfărâmat ocheanul.