Doctore, iată cum mă simt
Rădăcina de foc – Ed. Univers 1988
de Grigore Vieru(2019)
1 min lectură
Mediu
Un ger ca tăișul coasei,
Miraculos răsărit.
Fumul deasupra casei:
Un măr înflorit –
În anii copii.
Străpuns ca de spadă
Curge-acest asfințit.
Umbra mea pe zăpadă:
Arbore desfrunzit –
În anii târzii.
Strig și îmi răspunde
Primejdia – gură de leu.
Peste ea o singură punte:
Acest cântec al meu,
Cântecul meu.
Voi răzbi? Am să scapăt?
Voi răzbi negreșit:
Mă așteaptă la capăt
Un măr înflorit.
În floare mereu.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Grigore Vieru
- Tip
- Poezie
- An
- 2019
- Cuvinte
- 71
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Grigore Vieru. “Doctore, iată cum mă simt .” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/grigore-vieru/poezie/doctore-iata-cum-ma-simtIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
