Aceștia suntem noi...

In aceste versuri se spune despre omul nostru mai mult decat in toate memoriile si jurnalelle de calatorie ale străinilor despre locurile si oamenii nostri.
Nu demult un ziarist, tânăr, de la Iasi, fiind in criza de creație, a \"tras o fuga\" până la Chișinau si a publicat chiar imediat la întoarcere un opus cam po_negritor despre gropile orașului basarabean, cu ...gunoaiele si ...padurile \"neinghrijite\", dupa a lui parere, carora pe \"acolo\" li se zic parcuri.
De altfel, mi-am amintit imediat copacii dintre blocurile de la Podul Ros, care corespundeau mai mult descrierii facute de talentul ieșean parcurilor noastre... Si care n-au facut parerea mea despre frumosul Iași să pălească. Cum de altfel n-au avut efect nici râpile dintre Tătărași și căminele de pe Tudor Vladimirescu: orașul mi-a rămas drag și revin cu pioșenie la el.
Acum spun cu tarie - se vede ca acela nu a fost clocit la intuneric, de nu are lumina ce caracterizează pregnant romanul. Asa cum spune și Grigore Vieru, și are perfectă dreptate - pui de lumina. Cu atât mai luminoși cu cât se știe cum au fost clociți.
Dar las ca mai vine el, ziaristul nostru de la Iași, pe la Chișinau, și se umple de lumina. Altă șansă nu are.