A căzut cerul din ochii tăi
de Grigore Vieru(2003)
1 min lectură
Mediu
A căzut cerul din ochii tăi
Și s-a fărâmițat.
A căzut de pe fața ta soarele
Și-a înghețat.
Încremenit e vântul cel răcoros
Fără harnicele tale mâini.
Căutându-te pe tine,
S-au tăinuit izvoarele-n țărâni.
Ca un pom doborât
Însuși graiul
Parcă se aude căzând.
Doamne, atât de singur,
Atât de singur
N-am fost nicicând!
Am avut cinstea să-l întâlnesc pe GRIGORE VIERU în timpul venirilor sale la Buzău, unde era întotdeauna socotit un musafir de cinste.
Din cele scrise și povestite de dumnealui am aflat și înțeles mult mai mult decât știam despre soarta Basarabiei natale, eu fiind născut la Călărași iar părinții și celelalte rubedenii la Cornești.
Deși era cu doi ani mai tânăr decât mine, chipul și blândețea lui Grigore Vieru îmi aduceau aminte de tatăl meu.
Plecând dintre noi ne socotim păgubiți de tot ceeace puteai să ne mai scrii, părinte al literaturii române, Grigore Vieru! Ceea ce putem să mai facem este să-ți tipărim și să-ți citim cele ce ne-ai lăsat.
Avocat Gheorghe Culicovschi