Câinele și măgarul
de Grigore Alexandrescu(2008)
1 min lectură
Mediu
Cu urechea pleoștită, cu coada-ntre picioare,
Câinele, trist și jalnic, mergea pe o cărare.
După îndestul umblet, iată că-l întâlnește
Un măgar, și-l oprește:
\"Unde te duci? îi zise,
Ce rău ți s-a-ntâmplat? Șii, parcă te-a plouat,
Așa stai de mâhnit.\"
- \"Dar, sunt nemulțumit.
La împăratul Leu în slujbă m-am aflat:
Însă purtarea lui,
De e slobod s-o spui,
M-a silit în sfârșit să fug, să-l părăsesc,
Acum cat alt stăpân; bun unde să-l găsesc?\"
- \"Numai de-atât te plângi? măgarul întrebă;
Stăpânul l-ai găsit, îl vezi, de față stă.
Vino numaidecât la mine să te bagi:
Eu îți făgăduiesc
Nu rău să te hrănesc;
Nimic n-o să lucrezi, nici grijă n-o să tragi.\"
\"Ascultă-mă să-ți spui: e rău a fi supus
La oricare tiran; dar slugă la măgar
E mai umilitor, și încă mai amar.\"