Pe muche mănăstirea a-ncremenit
de Gheorghe Orleanu(2009)
1 min lectură
Mediu
Pe muche mănăstirea a-ncremenit, pustie,
Bătrâni, întind copacii de veacuri umbra lor;
Călugări, lilieci, trec noaptea, țin sobor,
Și-n strane cucuvaia le cântă liturghie.
Pe lespezi, șterse slove cioplite din topor
Vorbesc de vechii ctitori, dar cine e să-i știe?
Un stol de corbi colindă spre altă lume vie,
Iar toamna tristă cade asupra tuturor.
Pustiu, singurătate, prin crengi răsare luna,
În turla ruinată uitarea ține strajă,
Din când în când un greier își încordează struna.
Sub țărnă predomnește a morții sfântă strajă
Și toate-s cufundate ca-n adâncimea mării
Și-au năpustit măceșii și urmele cărării.