Anamnisis
de Gheorghe Orleanu(2010)
1 min lectură
Mediu
În ochii mei, fără de sațiu, ascunsă zace o comoară:
Aur de grâu, aur de plete, argintul nopților de vară,
Petrec închis în mine însumi, mai singur decât un sihastru
Și renviez după voință în cer de plumb sau cer albastru.
De cum închid o clipă ochii, întrezăresc plutind pe Rin
O albă lebădă sub lună, și-n urmă, iată, Lohengrin.
Și-n umbra lui o-ntreagă lume, o lume stins-acum din viață,
Cetăți scăldate în lumină, vechi turnuri învelite-n ceață
Și mânăstiri îndepărtate se-nalță uriașe turle,
Castelele medievale, ostași cu flamuri și cu surle.
..........................
Cuprins de-o nențeleasă milă, ascult cum strășinele curg:
Sunt mort, deși mă simt în viață. Trăiam odată-n vechiul burg!