George Lesnea

Soarbe asfințitul revărsat din apă. Oare ard în trunchiuri veșnic lumânări, Că atâta ceară picură din scoarță? Ulii rari ne coase sufletul în

Liniștea pe câmpuri cu lumina paște, Codrii-au scos capacul raclelor cu moaște Toți purtăm cernite straie de ‘ntristare, Parcă ne-am

Mi-i tot mai greu de mine.Îmi ascund Subt reci avânturi inima deșartă. Tristeța mă pătrunde până\'n fund Și sufletul cu trupul meu se

Cad stele pe nuferii din lacuri, Cu pasi de clipe trece-o adiere. Cu vârfurile împlântate\'n veacuri, Dorm plopii subt sumane de tacere. Dorm

Ca niște frunze negre spulberate , Trec ciorile cernând singuritătate. Cu prapurul ei vânăt vine seara, Noiembrie măcelărește țara.

Cu cioplituri dibace mă plăsmuiră meșteri, Prin adâncimi de codri și prin spărturi de peșteri, De mi-am purtat făptura și anii mei nomazi Din

Tatăl nostru carele Mâni la pradă fiarele Și ogoi cu buciumul Viforul și zbuciumul. Cârmuiești corabia, Zbori pe sus cu vrabia. Râzi cu

Apune tineretea, începe iarna-n păr, Tot mai departe-i cerul făgăduit de viată, Trec zile de cenusă, trec ore reci de ceată Si gândul bea otravă

Nu știu pentru cine adun Cuvinte de foc pe zăpada hârtiei. Trebuie ceva adânc și puternic să spun Înainte de a intra în cripta veciei. Trebuie

Din cuprinsul norului înalt, Ploaia-și sparge prundul pe asfalt. Repezindu-și degetele lin, Leapădă verigile-n bazin. Tescuindu-și

E multă vreme-n mine: Sunt împletiri de grai, Cuvinte de hrisoave și sunete de nai, Cimilituri din gura glumețului norod, Orații vechi de nuntă și

O navă cu pânze dispare în larg... De-abia se mai vede un vârf de catarg, Așa, ca o mână de om ce se-neacă. Pe țărm o femeie privește

Mă cheamă, mă cheamă Prin lungi adieri, Un glas de aramă Spre zarea de ieri. Tăcerea pe geamuri În piept mi-a pătruns, Iar luna-ntre ramuri De

Liniștea și-a pus veșminte Și se roagă lângă-un trunchi. Lumânarea stă-n genunchi, Dinaintea unei sfinte. Bate toaca. Pentru cine? Brazii

Pe lume Fac glume Și hazuri Talazuri. Destinul Ca vinul Mă-mbată Cu zloată. Mă caut În flaut; În fluier Mă șuier; Din naiuri Scot

Prag deșteptării - gândul... clipa lui ține cu nesomnul tainic sfat peste suflet arcuindu-mi cerul... Ca și cum tăcerea m-ar fi întrebat cum

Mi-a mai rămas puțină tinerețe, Mă desfrunzesc de ani ca o livadă, Mi-i palma mâinii scrisă cu tristețe, Și ochii – tupilați lângă

Sunt trist, sunt obosit, mi-i silă de toate, Mi-i viața ruginită de zădărnicii și singurătate. Mă plăsmuiesc zilele, mă bat ploile, Deasupra

Văzut-ai cât de straniu privesc la vii groparii? Toți oamenii ce umblă grăbiți sau pe-ndelete, Sunt pentru dânșii numai cadavre și schelete, În

Copilărirăm amândoi, Ne despărțea numai pârâul. Isus trudea ca pentru doi, Trăgând cu barda și gealăul. Văzutu-l-am pornind la drum, Cu

Când soarta vi-i crudă Sub norii ce gem, Când fruntea asudă Și anii-s blestem, Când viața vă minte, Mușcând pân' la os: Pășiți înainte Cu

Norii se scutură, Toamna e-n toi. Bezna își flutură Moartea pe noi. Ropotul, ropotul Ploii mereu… Strigă cu clopotul Sufletul

Își surpă dealurile umbra pe șesurile solitare, Amurgul bâjbâe spre noapte pe cerul vânăt și străin. Cu aripele plumbuite de ani și multă

În schitul vechi e noaptea-n toi, Închis e ruginitul ivăr. Îl străjuiesc arhangheli doi, Cu scut cu suliți și cu chivăr. A-ncremenit

Nu pot s-ajung la tine, Doamne ! Dar știu c-auzi cum gem, cum plâng, Cum fură primăveri si toamne, Eu sub lumina ta mă stâng. Zadarnic mă

Prin tăcerea verde, brazii cot la cot, Duc pe umeri largul eleșteu albastru. În lumină-și moaie argintiul bot, Un mesteacăn tânăr, printre ei

Cu cioplituri dibace mă plăsmuiră meșteri, Prin adâncimi de codri și prin spărturi de peșteri, De mi-am purtat făptura și anii mei

Liniștea pe câmpuri cu lumina paște, Codrii-au scos capacul raclelor cu moaște Toți purtăm cernite straie de ‘ntristare, Parcă ne-am