Pe munte
din volumul \"Argint\"
de George Lesnea(2005)
1 min lectură
Mediu
Soarbe asfințitul revărsat din apă.
Oare ard în trunchiuri veșnic lumânări,
Că atâta ceară picură din scoarță?
Ulii rari ne coase sufletul în zări
Și ne \'ndepărtează frunțile de harță.
Ieri s\'a spart fereastra unui curcubeu,
Împroșcând cu țăndări iarba din poiană.
Oile coboară dela Dumnezeu,
Mieii poartă colbul razelor pe blană.
Și-a umplut și baciul fluierul cu cer,
Ca să-l zică noaptea focului de veghe.
Depe culme-un nour, alregând stingher,
Vine să-i aducă prăpădita zeghe.
Șchiopătând la vale pe-un picior de plai,
Tupiliș se ține după câni potica.
Calcă\'n vârfuri vântul primenit la strai,
Atingând în treacăt frunzele cu chica.
Parc\'ai fi în mâne, parc\'ai fi în ieri,
Parcă ești în somnul depărtării calme.
Când aici, când colo și când nicăieri,
În ecou talanga bate \'ncet din palme.
Stâna se pitește în doinit trecut,
Laptele și cașul stau lângă balade.
Scijelând amurgul dintre crengi crescut,
Ca o clipă veche câte-o frunză cade.
Depe patul bolii, veștedul destin
Se ridică astîzi teafîr în picioare
Și în fruntea turmei zilelor ce vin,
Merge fâlfâindu-și sarica de soare.