Din frunzele ce-n geam Azi s-au lovit intr-una, Cazand sub pom morman, Ti-am pus in carte una, Batand in rosiatic, Ca un tesut domnesc, Cu

O, tu, cu ochi albastri, cit de frumoasa esti! Asa desigur sint fapturile ceresti, Pe care le vedeam, copil, intraripate, Cu cite-un crin in mina

La inceput a fost Avintul, Adiind peste goluri ca vantul, Miscat de la sine, mereu nemiscat, Tremurand pe loc, in cercuri iscat, Asemeni cu apa

Tot Universul nu este Decât joc de mari curcubeie, În scripetul lumii celeste Eu sunt așezat pe-o scânteie. Ce este-n planetele

Când te cuprind la piept, Sau îngenunchi vibrant, Mă simt mai înțelept Ca filozoful Kant, Care-a ajuns cărunt Scriind Rațiunea pură, Eu te

Ce este această lume, Otilio, să-mi spui! Neantul face glume Fiind un demon haihui. Ce este această lume? Te-ntreb unde e anul Când prin

Nu mă mustra prea tare, Ce-acum am să rostesc Sunt vorbe milenare: Rozina, te iubesc. Știu, astfel de cuvinte, Tocite de vechime, Le-alungă

Noaptea când ușa doarme și lemnul grinzii crește Și patul șade prins de vise-n cuie, sar Pe spatele acelui puternic armăsar Ce vine în nechezuri

I. Gaudeamus igitur S-a dus frumoasa juventute, Ne îndreptăm spre senectute; Intrând cu tinerii în horă, Să-ntârziem măcar c-o oră Alunecarea

Otilia, tu ești un microcosm, Tu ești Eden și Tot. Din suflul meu spre tine În viscerele line Se naște-vor cu aripi Babel și Pharaot. În

Copil, abia făclia unui crin În mâini țineam, paharul dus la gură Era o urnă rece, o figură De-arhitectură grea luciosul scrin. Și patul mârâia

Nici n-ai iesit pe usa cea de perete data, Si-ncep sa numar ziua cand vei veni din nou, Ma invelesti cu parul si ma saruti o data, Si pieri din

Ca de-obicei, aseară, trag ancora. Odaia Rămâne ca o punte îngustă, în văpaia A douăzeci și patru de brațe de cleștar, Închipuind sub grindă

Arhanghelul plângea pe puntea cristalină, Căci răspândind efluvii de muzicalitate A sferelor de aur procesiune lină Aluneca în goluri fără

Eram barbatul care-n singuratati petrece, Ca vulturul plesuv pitit in stanca rece. Nesuferind campia fugeam de cei de jos, Bateam din aripi iute

Minune fără seamăn ești, aromat săpun! Ca nardul Sulamitei ai un miros mai bun. Și tu, pastă de dinți, candoare fără greș, Ce umpli toată gura