Poemul servitorului Teofil
din revista Viața imediată, nr. 1/dec. 1933
de Geo Bogza(2010)
1 min lectură
Mediu
Ferestrele camerei mele de la mansardă sunt totdeauna deschise
îmi place să stau pe jos, cât mai aproape de pământ
citesc uneori o carte sau mai gândesc la lucruri secrete
Teofil, aud atunci prin ferestrele deschise, Teofil
Vino repede cu peria să mă ștergi pe pantofi.
Am auzit altă dată și altfel de chemări: Teofil
să încui poarta devreme, să duci cățelușa la plimbare
e întotdeauna o voce pițigăiată, de cucoană
vocea lui Teofil n-am auzit-o niciodată.
Nu îl cunosc pe acest servitor cu nume de călugăr
nu îl iubesc, mi-e scârbă de el
prin ferestrele deschise ale camerii mele de la mansardă
se vede acoperișul unei case boierești
puțin mai la stânga se vede gardul de fier foarte înalt
și se ghicește curtea de unde se ridică vocea de cucoană
Teofil să pui apă la flori, Teofil să mături bine
și vocea lui, a imbecilului, n-am auzit-o niciodată.