Copacul simfonic
de Geo Bogza(2010)
1 min lectură
Mediu
Printre ceilalți copaci, liniștiți, el părea aproape nebun:
Multiplu se ridica din pământ cu zeci de brațe
Pe care exaltat le flutura în vânt.
Însuflețit era - și străbătut de atâtea fluide
Încât privirilor noastre păru un frenetic dirijor
Conducând, plin de pasiune, Simfonia glacială a Eterului.
Incoruptibilă dimineață de iarnă cu cerul senin
Când tot universul cânta, ca o orgă de cristal
Sunetul fiindu-i atunci rostul unic, esențial.
Sub multele ramuri, fremătătoare, patetice,
Totul fu muzică: întinderea lumii și durata ei
Păduri, oceane, milenii și ere, o, cum le-am auzit!
Arătând stelelor drumul, iar vremii cadența secundelor
El purta prin noi, copleșitoarea imensitate,
Tălăzuirea sonoră a clipei spre Eternitate.