Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Ioana Maria au fost nopți

Ioana Maria șaptesprezece poeme - 1937

de Geo Bogza(2010)

1 min lectură

Mediu
Ioana Maria au fost nopți
când m’am gândit tot timpul la tine
și alături de mine a stat
pasărea rece a morții ;
sau alteori,
pasărea necunoscută
care aduce pe aripile ei, nebunia.
În astfel de nopți Ioana Maria
eu am stat față în față
cu marile întâmplări ale lumii
cu moartea, cu nebunia
nopți în care m’am gândit la tine Ioana Maria
și am fost singur și gol în lumina dureroasă a lunii
care de pe cer îmi sugea sângele picătură cu picătură
și mă lăsa zorilor palid, pierdut.
În diminețile următoare tu mă vedeai
cum veneam la suprafața zilei
ca din străfunduri oceanice
și uitându-te la mine, spuneai : ești palid.
Da Ioana Maria, eram palid
și de câte ori am să ma gândesc la tine am să fiu palid
toată viata mea.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
135
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Geo Bogza. “Ioana Maria au fost nopți.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/geo-bogza/poezie/ioana-maria-au-fost-nopti

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.