Florența Albu
(n. 1 Dec 1934)
"Florența Albu (n. 1 decembrie 1934, satul Floroica, comuna Vâlcele județul Călărași - d. 3 februarie 2000 la Spitalul Fundeni, București) - a fost un"
Mâinile
Mâinile repetau gesturile, - tata semăna, săpa, aprindea focul, prefira sămânța dintr-o mână în alta, strângea, risipea, mângâia - niciodată
Caii
În zori treceau caii, frații mei drepți din os de zei. Austrul le încetinea mișcările, le subția în aer mușchii, coamele și gleznele - iar când
Iulie
Iulie. Pace pamantului. Pace apelor. Pace ierbii si balariei. Nesomnul meu cu o cicoare in zori. Putina omenire a satelor trecand peste matca
Vedere de sus
Un dig văzut de sus, fereastra mea spre acel dig și limpezimea amurgului complice. Și doi îndrăgostiți care au venit și se zbenguie și poate se
Euri posibile
Ceea ce lipsește cuvintelor. Comunicabilui și incomunicabilul cupris în coajă, în miezul –atît la sută esentă; restul, sonoritate frumoasă,
Hainele împăratului
- Ce ziuă e azi, domnule domn? - E ziua dulcelui, portocaliului, limbii care gustă, care se-nfruptă cu visul, cu părerea de gust, cu fără de
Doamna Galbenă
Intru pe poarta orașului. - Bine-ai venit, Făt Frumos! Astfel zice Doamna Galbenă, Galbena Doamnă - și mă prinde de gât, și mă saltă în nori, și
Îngeri drogați
Copii drogații străzii - ce ochi de înger fără paradis! Nici duhul de aurolac aură - lac și aur - nimb fără aură nici plânsul de
Sentimente pentru o priveliște
Joaca fulgilor – aiurare subțire. Un pom fructifer – nu știu ce fructe face nu l-am văzut decât iarna rodind scatii și sticleți. Drum
Carnaval de Nord
Nici o iubire nu vine să colinde colinde. Mai exiști? Coiful tău alb, într-un nord carnaval, mai răsari într-un nord carnaval, tiugi de vânt,
Luciditate
Ne vom îndepărta curând. De-acum ne sunt buzele vechi și vorbele nu-și mai înlănțuie mâinile și în tăceri simțim suind un frig ca din adâncuri de
Crescendo
Plajă lichefiindu-se în soare în muzică în descompunere hoitul vibrând în ritmul muzicii valului - mării - descompunerii forme umflate în
Manuscris
Paharul cu apă un măr scrumiera – cenușa cuțitul care a tăiat mărul în două – sâmburii fumul cuvintelor arse. În pata de soare ai scris ori
Crepuscul
Ora fără umbre. Ora cu fruntea netedă. Lacul și plopii încheie lupta cu vântul. Lumina se cunoaște îmbogățită-n nadir. E-o limpezime-a visului
Casă veche
...Nu deschide. O să privim prin geam, apropiind palmele în dreptul ochilor: pe masă, rămași, ochelarii - prin ei lucrurile se uită la noi - au
Și nopțile
știam, se liniștea vântul și luna trecea peste viile-n floare storcându-le-n cupe polenuri astrale. Încet, adânc, tăcut trecea luna peste
