Mireasa mea
de Endre Ady(2005)
1 min lectură
Mediu
Ce-mi pasă de-i a străzilor otreapă,
Dar să mă însoțească pân’ la groapă.
Pe-al verii crâncen jar să-mi iasă-n față:
“Mi-ești drag. Pe tine te aștept de-o viață.”
Fie și târfa lumii lepădată,
Doar să-i citesc în suflet câteodată.
De-ar fi-n furtună blestemând să plângem,
Alături să ne frângem sau să-nfrângem.
Și împlinire-n câte-o zi stăpână
S-aflăm doar gură-n gură, mână-n mână.
De-ar fi să mă doboare-n colburi strada,
Cu trupul ei să-mi ocrotească slava.
Foc sfânt și pur dacă-mi străbate versul,
Alături să străbatem universul.
Să mă iubească fără osebire:
Că-i bucurie, că-i nenoricire.
Readucându-mi visele din ceața
Ce m-a pierdut, să fie însăși viața.
De sulimanuri ochii mei o spală:
Să-mi fie-n suflet crez și îndoială.
Făcând fărâme legea care scrie-n carte
De zarva lumii-am râde pân’ la moarte.
Noi amândoi am râde și, fluturând din mână,
Zeificându-ne-am muri-mpreună.
Murind am zice: “În haznaua vieții
Doar noi am fost ca roua dimineții.”