Cântecul iacobinului maghiar
de Endre Ady(2008)
2 min lectură
Mediu
Cântecul iacobinului maghiar
(Magyar jakobinus dala)
Biată, buimacă Ungarie,
Pe tine când te pipăim
Din degete țâșnește sânge –
Oare mai ești, noi mai trăim?
Mai putem spera ceva mai bun?
Ni-e ochi și suflet chinuit:
Babel al popoarelor de robi,
Oare te vei trezi,-n sfârșit?
De ce nu devin mii de dorinți
O năprasnică voință?
De-i slav, maghiar ori vlah, bănatul
E-n veci aceeași suferință.
De o mie de ani, ocară
Și-amar ne-au făcut rudenii.
De ce nu ne-ntâlnim cu vuiet
Pe baricadele ideii?
Un glas au Dunărea și Oltul,
Murmur șoptit, glas mortuar.
În patria lui Árpád1 e vai
De cine nu-i domn ori tâlhar.
Când ne vom uni, în sfârșit?
Când vom fi-n rostire temerari?
Noi, cei împilați și zdrobiți,
Uniți maghiari și nemaghiari?
Cât mai fi-va-n tron ticăloșia,
Iar noi, cei mulți, lașă oștire?
Popor maghiar, cât vei mai fi
Pui de graur în colivie?
Ungarie de triști cerșetori,
Azi n-avem pâine, nici credință.
Dar mâine toate le-om avea,
De-ndrăznim și-avem voință.
___
1 Árpád – căpetenia triburilor maghiare (? – 907) sub a cărui conducere au migrat spre Câmpia Panoniei. A întemeiat dinastia arpadienilor (889? – 1301). Regii acestei dinastii (Géza, Ștefan cel Sfânt, Andrei I, Béla I, Ladislau I, Kálmán, Béla al IV-lea, Andrei al III-lea) au întărit regatul feudal.
Traducere de Kocsis Francisko