Soledad
de Emil Botta(2009)
1 min lectură
Mediu
Mă duce dorul către umbre iară,
străbune codru, vechiul meu Alcide,
cu gure dulci m-au sărutat silfide,
m-a prins, în plasa ei, plăcuta seară.
Nu-s astre-n cer câte visez iubi,
nu-i noapte-atâta câtă ard să port,
departe-s, vai, de-al veșniciei cort;
în umbra lui regească vrere-aș fi!
Veste s-a dus că nu mai suntem tineri,
s-a istovit al tinereții pas...
Din focul clipei stinse ce-a rămas?
Lacrime doar, ce-s partea crudei Vineri.
Razboi am vrut, mă rog acum de pace,
străbune codru, vechiul meu Alcide,
în poartă bat și te implor: deschide.
Sunt, tot, o noapte. Frig mi se mai face!