Domnul amărăciune
de Emil Botta(2009)
1 min lectură
Mediu
Printre oglinzi, la ora cinci, am să cobor,
în haine negre, cu ochii stinși, zâmbind ușor.
E gata ceaiul? Toți au venit? Totul e gata?
Cu o maramă acoperă iute groapa, lopata.
Dansați în cete un joc galant, cântați, lăute,
arcușuri seci, viori pustii, de ce stați mute?
Dar te întreb, iubitul meu, ce ai la frunte?
Amărăciunea m-a luat de mână și m-a condus peste o punte.
Dar te observ, iubitul meu, ce pald ești.
Amărăciune, urând viața, mi-a spus în șoaptă:
\"Să te ferești...\"
Dă-mi pălăria, bastonul, masca, dă-mi și mănușile,
e cam târziu și de-am să plec, cerniți oglinzile, închideți ușile.
M-așteaptă afară, sub steaua rară, un echipaj...
Noaptea se umflă, clopoțeii-și scutură și uite cum flutură
argintiul penaj.