Gustul morții
din ant. O mie și una de poezii românești
de Emanoil Bucuța(2011)
1 min lectură
Mediu
Cum ai venit nu știu, nu știu de unde,
Ci deodată umpli raza minții.
S-apleacă ochiul tău și mă pătrunde,
Sclipesc, abia zăriți prin buze, dinții.
Și făr\' să simt a brațului căldură
Pe gât, sau brațul meu să te cuprindă,
Mi se coboară gura ta pe gură,
Înfiorată, mută, suferindă.
Atunci îmi cad zadarnicele pleoape
Și viața-mi stă atunci în loc, nu știu
Din soarberea aceasta să mai scape.
Târziu tresar, la scârțâitul porții,
Și, în deșertul nopții date ție,
Găsesc pe limbă gustul tare-al morții.