Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Cucu

de Elena Farago(2005)

1 min lectură

Mediu
Cucu... cu-cu!... prin grădină,
Cucu... cu-cu!... prin zăvoi,
Toată primăvara-i plină
Lumea pomilor de noi.
Mititei, cu pene sure,
Și cu zborul vitejesc,
Toți copacii din pădure
Ne cunosc și ne iubesc.
Versul nostru lung răsună
Și drumeții trec și spun:
- Cântă-ne de voie bună,
Cuculeț de piază bun!...
Și ni-i dulce și ușoară
Viața noastră: zbier și cânt-
Și din toate una-i doară
Jalea noastră pe pământ-
Căci în viața noastră toată
Ce-i mai sfânt și dulce nu-i
Cuibul nostru niciodată
N-a fost leagăn pentru pui!...
Niciodată nu ne cheamă
Gura pruncului flămând-
Și cuvântul drag de mamă
Noi nu-l auzim nicicând!...

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
104
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

Elena Farago. “Cucu.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/elena-farago/poezie/cucu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.