Sosesc
de Duiliu Zamfirescu(2004)
1 min lectură
Mediu
Sosesc cocoarele, sosesc,
De după deal de țintirim,
Iar anii trec, copiii cresc,
Se schimbă tot ce-i omenesc,
Și noi îmbătrînim.
Mi-aduc aminte ca acum
Cînd alergam cu capul gol
Prin prăfăria de pe drum
Și cînd ardeam cărțile scrum,
Și școalei dam ocol.
Și mai tîrziu, cînd am plecat,
Ce veselie în trăsură !...
Cum nici n-am plîns, nici m-am mirat
Pe cînd plîngea un biet argat,
Cu-n deget dus la gură.
Și vreme lungă mai tîrziu,
Cînd m-am întors cu dor de bine,
Nehotărît, fără să știu
Ce pot să fac și ce-am să fiu
În lupta mea cu mine.
Și-n fine astăzi, cînd gîndesc
La ce ne este dat să fim,
Cum anii trec, copiii cresc,
Bătrînii cum se odihnesc
În deal la țintirim,
Mă simt nepriceput și mic
În gloata de zădărnicii,
Și nu mai pot zice nimic,
Ci numai ochii îi ridic
Și caut spre copii.