ce așteptați de la cântecul meu
din Cântec de trecut Akheronul (1975)
de Dorin Tudoran(2011)
1 min lectură
Mediu
\"ce așteptați de la cântecul meu, acum când nu mai mă tem,
iar glasul cetății îmi pare guler de marmoră limpezindu-mi trupul?\"
\"de unde mă întorc, auzindu-vă cum plângeți cu lacrimi
de pământ,
îmblânzind animalele acestea de apă și de ce-mi par ochii voștri
înzăpezite vizuini de fiare eu nu știu și mă întorc fără de drum,
eu nu știu, iar voi îmi sărutați pumnii cu nerăbdătoare săbii, o,
dacă i-aș desface, un adevăr negru v-ar fulgera, amintindu-vă
noaptea cînd m-ați petrecut cu brațe foșnitoare la poarta cetății\"
\"ce așteptați de la rănile mele frumos mirositoare?
nu mă cercetați; despre tandrețea morții nu vă pot spune nimic,
decît că am văzut doi ochi de gheață întâlnindu-se-ntr-un pustiu,
pe unde trecuse, ori trebuia să treacă el, akheronul, trup de vietate
prefăcută\"
\"și noi ce împlinim? îmi dați mâinile voastre în grijă,
iar eu, căzând, trebuie să deosebesc copilul de dumnezeire,
rana de soare, trupul de suflet, pământul de pământ;
și voi ce faceți? cum veți însufleți locul acesta fără de margini
dintre caii pe care i-ați lăsat să înnebunească până s-au născut?
cine-i va îmbătrâni? cine vă va fi prinț și cine giulgiu?\"
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dorin Tudoran
- Tip
- Poezie
- An
- 2011
- Cuvinte
- 192
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Dorin Tudoran. “ce așteptați de la cântecul meu.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/dorin-tudoran/poezie/ce-asteptati-de-la-cantecul-meuIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
