Mathnawî - Versete spirituale
de Djalal-Ud-Din Rumi(2006)
1 min lectură
Mediu
Până ce omul nu-și distruge \"sinele\", nu este prieten adevărat lui Dumnezeu
Odată un om a bătut la ușa prietenului său.
Prietenul îl întreabă: \"Cine ești tu, omule cel drept?\"
Și el a grăit: \"Eu sunt\". Acela i-a răspuns: \"Intrarea e oprită
Nu-i loc pentru ce-i \"crud\" la masa mea cu-aleasă hrană.
Doar focul despărțirii și absența pot să-l gătească
Pe cel ce-i crud și să-l izbăvească de fățărnicie!
De vreme ce \"sinele\" te însoțește încă,
Trebui\' să arzi în flăcări și mai mari.\"
Sărmanul om plecă și timp de-un an a hoinărit,
Cu inima arzând de dorul prietenului vechi.
Inima lui a ars pân\' ce \"gătită\"-a fost; apoi plecă din nou
Și se apropie de casa prietenului său
Bătu la ușă cuprins de teamă și de adânc fior,
Ca nu cumva să-i scape nesăbuite vorbe.
Prietenul strigă: \"Cine-i la ușă, dară?\",
Iar el răspunse: \"Tu bați la ușă, Preaiubite!\"
Prietenul grăi: \"De vreme ce sunt eu, poftește-mă să intru,
Căci nu există loc pentru doi \"eu\" în casa-aceasta.\"