Mit sumerian
din Stare de asediu (1983)
de Dinu Flămând(2011)
1 min lectură
Mediu
Ziua duhnește în bălării... dis-de-dimineață
te întorci cu borcanele de iaurt;
de îndată ce îmi vorbești naști un cosmos meschin:
ratele de plătit, gazele, pâinea palidă tot mai improbabilă...
Aduci acasă din troleibuz
toate privirile de contabil ce te-au fișat
acum, în anul bisect, în acest apendice al timpului.
Am citit că sumerienii făceau la fel:
nășteau toate lucrurile pronunțându-le.
Atunci, ce e golul din noi fără nume?
Și cum să numesc sufocarea de zi cu zi, ghimpele
aerului, apa tulbure pe care o refuză și aspirina...
Spune tu, isteațo, cum se pronunță „mâine”
când nu știm cum să-l ademenim pe sub ușă
cu magnetul?