Poemul circular
de Dinu Flămând(2021)
1 min lectură
Mediu
Despărțindu-ne, îmi lași în pori miligrame din precipitatul misterului care te anunță; iată,
mă cuprinde o epidemie de seară, boală de piele a norilor - muzică violentă.
Intru de-a valma într-un somn apocrif lăsând o parte să te-nsoțească precum o culoare
casnică, pas cu pas, în bucătărie unde îți bei cafeaua, sub duș, în iarba de pe tavan care te
răsfață.
Duci o câmpie în mănușile atârnate de gât: ciorile, trenul cu navetișți, tinerețea cea
neglijabilă.
Cine eșți tu care te scalzi de două ori în aceleași lacrimi?
Și lacrima cine ți-o taie pe o
lamelă de microscop?
Te presupun în straturile geologice ale aerului cu toată vâlva părului
tău, cu tot astigmatismul ochilor mei îndeobște gemeni.
Cine eșți tu, cea pe care o pierd
cum numai
Spartacus își pierduse încrederea în feudalismul cel timpuriu, viitorul de aur?
Cine eșți tu, echinox al avarului,
secret al planetelor astăzi aliniate
din care popoarele așteaptă schimbări sociale?
Cine eșți tu, polen înghețat, încât despărțindu-ne îmi lași în pori miligrame din precipitatul misterului care te anunță?