Frunza de brustur
de Constantin Abăluță(2010)
2 min lectură
Mediu
Vom mai avea zile întregi
de la răsăritul la apusul soarelui
vom mai avea cămăși nesfâșiate de vânt
pantofi fără găuri în tălpi
vom mai fi căutați la telefon de câte cineva
care încă n-a șters numărul din agendă
e bine
e minunat
te-așezi în umbra arborelui
și te gândești la ce vrei
câțiva pereți se uită cu drag la tine
e aproape ca-n copilărie când coborai în râpa de la predeal
să cauți frunze de brustur tot atât de mari cât trupul tău
nu le rupeai doar
îți însemnai locul să le poți găsi
când vei fi trist
ce așezare a zorilor pe stiva de lemne din curte
luai în brațe câteva vreascuri
le cărai în bucătărie
și-ntre timp zorii deveneau amiază
și lemnele pâlpâiau sub cuptorul
în care se cocea pâinea ori cartofii
timpul trecea prin fața ochilor noștri uimiți
și dispărea în șura caldă încă multă vreme după ce apunea soarele
noaptea regăseam sfiala mea în fața mării
pe care n-o văzusem niciodată
câți mă vor fi înțeles
ce voi fi înțeles eu din tot ce trăiam
habar n-aveam pe-atunci că ființa
are nevoie de transcendența necazurilor și-a bolii
și de-o gigantică frunză de brustur
sub care să se-ascundă până când căpăta-va
forța de-a privi în față marea