Migale
de Constanța Buzea(2005)
1 min lectură
Mediu
plouă ca-n visul unui însetat
în adăpost e cald mă-ntind pe pat
pun mâinile sub cap și închid pleoapa
ah de mi-ar fi vreodată atât de dulce groapa
m-aș mai gândi la tine c-un infinit refren
ce sună în ureche cum ploaia cum un tren
la desfrunziri la restul acestui anotimp
aș fi un zar nesigur ce se rotește-n schimb
un bulgăre din care firesc aș contempla
aceeași obsedantă și neatinsă stea
ce dor îmi e de tine acum în acest ceas
când firea mea vorbește în plus și tace-n glas
deodată sunt întreagă pe-o lume de migale
ce blândă pradă jindui să fiu privirii tale