metamorfoze
de Charles Bukowski(2008)
1 min lectură
Mediu
una dintre iubitele mele
a venit
mi-a făcut patul
a spălat bucătăria
a spălat pereții
a dat cu aspiratorul
a curățat toaleta
cada
a frecat podeaua băii
mi-a tăiat unghiile și
părul.
apoi
în aceeași zi
a venit instalatorul
și mi-a reparat chiuveta
ceu de la gaze
mi-au reparat caloriferul
unul de la telefoane
mi-a reparat telefonul.
acum stau în mijlocul perfecțiunii.
e liniște.
am rupt-o cu toate cele 3 iubite
ale mele.
mă simțeam mai bine când în jur era
un dezastru.
îmi lua câteva luni să revin la normal.
nu găsesc nici măcar un gândac
să am cu cine comunica.
mi-am pierdut ritmul.
nu pot să dorm.
nu pot să mănânc.
am fos jefuit de
mizeria mea.
