Carlos Drummond de Andrade›Poezii

Dumnezeu mi-a dăruit o iubire la vârsta matură, vârstă a fructelor fie neculese fie viermănoase. Dumnezeu – sau poate a fost Diavolul – mi-a

Ce e gălăgia asta pe scară? E dragostea care sfârșește, e bărbatul care încuie acuma ușa spânzurându-se cu șnurul perdelei. Ce e gălăgia asta

Cealaltă ușă a plăcerii, ușă la care se bate cu multă blândețe, e o invitație la plăcere pe care-o rănește focul și, astfel, devine mai

Cum e corpul? Cum e corpul femeii? Unde începe; aici pe pământ sau în podoaba părului ei, și unde coboară? Cum e piciorul ce urcă și până

Prea mult le iubesc, și eu nici nu mai știu că le iubesc, pe fetele care merg spre rugăciune. La căderea serii. Nu se știu nici ele iubite

La virajul periculos spre cincizeci de ani am derapat în această iubire. Ce durere! Ce sensibilă și secretă petală mă amețește și mă

Am bătut la poarta timpului pierdut, nimeni n-a auzit. Am mai bătut o dată și încă și încă o dată. Nici un răspuns. Casa timpului pierdut

Contele Lautremont era conte tot atât cât sunt eu. Care sunt nobilul Drummond și valorez mai puțin decât un plebeu. traducerea Dinu

Poezia e incomunicabilă. Rămâi anapoda în colțul tău. Nu iubi. Aud vorbindu-se de împușcături prin preajma trupului nostru. E

Eu nu voi fi poetul unei lumi apuse. Dar nici nu voi cînta lumea de mîine. Eu sunt legat zdravăn de viață și îmi privesc semenii. Ei stau

Impacturile iubirii nu sunt poezie (încearcă ele să fie aspirații nocturne). Memoria infantilă sau o toamnă săracă se varsă-n versul

Se prăbușeau inutil să fugi se prăbușeau din toate părțile minele turnurile edif iciile principiile

Pentru moment nu vom mai cânta iubirea, ce s-a refugiat mai adânc decât subteranele. Vom cânta frica, cea care face sterpe îmbrățișările,

Mersul e lent pentru că-i lent încă din lenta vreme de-altădată. Când cineva aleargă,-i vinovat de vina de-a strica dreapta

Există și în cer un ceas de melancolie. Oră dificilă, când pătrunde în suflete îndoiala. De ce am făcut lumea? Se întreabă Dumnezeu și își

Două bogății: Minas și cuvintele. Să mergi de la una la alta, culegând făina, fierul, substantivul, sunetul. Să te odihnești de

Rămâne mereu în trecut acel orgasm, rămâne mereu în prezent acel dublu, rămâne mereu în viitor acea panică. Rămâne mereu în pieptul meu acea

Așa cum berilul alege inelul așa cum norul alege peisajul părul alege capul pe care să crească. Și instalează pe el noaptea lui de

Iubirea e privilegiul oamenilor maturi întinși pe cel mai strâmt pat, dar care se transformă în cea mai moale și verde pajiște și atinge, pe

Moartea nu există pentru cei morți. Morții nu au frică de moartea îmbobocită. Morții cuceresc viața, nu pe cea legendară, ci

Os ombros suportam o mundo Chega um tempo em que não se diz mais: meu Deus. Tempo de absoluta depuração. Tempo em que não se diz mais: meu