cimitirul personal
de Aurel Dumitrașcu(2004)
1 min lectură
Mediu
Sunt zile cand mori si tu intrand agale pe
poarta. Si care gunoaie te revendica iar intre ce
vanturi ai un ochi rastignit cine te duce purpurie-n noroi.
Ma intreb.
Nopti murdare. Noptile toate sunt mult prea murdare de
frica!- repeti. Si eu nu mai stiu nici un leac. Eu
care am citit totul eu care am vazut totul
chiar si trupul ofeliei putrezind langa trupul lui mao
atatea trupuri din care cresteau pana aici pe pamant
drepte sfioase tulpini. Un imperiu. Scriem: un autor e
un om oarecare. Pierdut. Nu te lua dupa cuvintele lui
nu te lua dupa cuvintele mele.
Sunt zile cand mori si tu intrand agale pe poarta. Stiu
numele tau te astept ne inchidem
stam goi. Uneori putrezesti tu. Uneori putrezesc eu.
Aproape nimeni nu stie.