Scufița roșie
de Aurel Dumitrașcu(2009)
1 min lectură
Mediu
Pe scufița roșie o sărută păianjenii în gara de est
e beată murdară și careva a târât-o-ntr-un colț
toată viața am ținut s-o-ntâlnesc și acum că-i aici
cum să nu-i vorbesc de biblioteca pustie
de colbul cel verde și colbul cel roșu. Pe femeie o duci
acasă tăcut încui ușile te ascunzi. Pe scufița roșie o duci
pur și simplu ea de fapt chiar vrea să meargă la tine
(singură)îți cere povestea lupului și a scufiței roșii
o cauți i-o dăruiești o citește toată seara mofluză. Târziu
ia o țigară și pleacă. Vine a doua zi tot la tine citește
sânteți mari prieteni. Într-o zi primești un castron cu
pițigoi morți în altă zi intră dealul pe ușă
și vine iarăși scufița te strigă: lupul a murit și nu
mai am pentru cine trăi! Pleacă-ntr-o marți nimeni
nu știe unde mai pleacă.
Azi este vineri castronul cu pițigoi e pe masă tu taci
și mâine nu mai vine nici scufița roșie
mâine nu mai vine nici dracu`. În pădure se înalță
un rug cum nu a mai fost. Se pregătesc să te ardă pe tine.