Unde-i mândria?

Ce vreau să spun? Ce merită să spun?
Ce e destul de dureros să țip?
Ce fel de turnuri să îmbun
Să crească pe acest nisip?

Ce spune cântecul care-mblânzește
Și fiarele? Pot fi Orfeu,
Dar ce să-ngaim în fața lumii?
Sunt și Euridice eu.

Cântând încerc să ies din moarte
Și moartea totuși nu se curmă,
Nu cred destul să nu-ntorc ochii
Ca să mă văd venind din urmă,

Și-astfel mă pierd. Unde-i mândria
Strict necesară de a crede
Că orice vorbă-a mea rostită
Dezlănțuie în cer planete?

De ce această renunțare
La fericitul somn comun,
Dacă nu pot din cel mai grav
Clopot al lumilor să sun?

E mult? Pe-o palmă de pământ
Toți munții-ncălecați i-am strâns –
Pretind răspuns acestui țipăt
Un hohot omenesc de plâns.

Din “Călcîiul vulnerabil”, 1966