Tu treci
de Ana Blandiana(2005)
1 min lectură
Mediu
Tu treci prin ceață
Și eu știu că treci,
Și e destul ca norii
Să nu-mi mai pară reci
Sicrie fără sațiu
Umflându-se să-ncapă
Întreaga omenire
În pulberea de apă,
Inconsistent și acru
Dospindu-se-n văzduh.
Tu treci prin ceață:
Clar și-nalt, un duh
Ordonator de sensuri,
Scoțând din moarte lumi
Ce tremură uimite
Pe când ușor le-ndrumi
Þinându-le de umeri
Să nu le fie frică:
Tu treci prin ceață
Și-ochiul tău despică
Logice pârtii-n
Haosul de veci;
Tu treci, iubire,
Și eu știu că treci...
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ana Blandiana
- Tip
- Poezie
- An
- 2005
- Curent
- Neomodernism
- Cuvinte
- 85
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Ana Blandiana. “Tu treci.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/ana-blandiana/poezie/tu-treciIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
