Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Stea adusă de vânt

de Ana Blandiana(2005)

1 min lectură

Mediu
De la început ai fost adusă de vânt
Ca o sămânță.
Am și glumit: \"Cine-a mai văzut
Stea adusă de vânt?\"
Dar mai târziu,
Când mi te-ai așezat pe frunte
Și-ai început să-ncolțești
Am înțeles că ești o sămânță.
Lacomă, înfiptă sălbatec în creier,
Cu raze aspre închipuind rădăcini,
Ești o sămânță.
Ce păcat
Că planta pe care,
Lumină din lumină, o naști
Nu se poate vedea
Decât după ce
Mă voi fi întunecat.

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
An
Cuvinte
74
Citire
1 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

Ana Blandiana. “Stea adusă de vânt.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/ana-blandiana/poezie/stea-adusa-de-vant

Intrebari frecvente

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.