Alexandru Mălin Tacu›Poezii

Duminică am trecut prin talcioc Salutări din rai celui ce a inventat Asemenea poznă plină de farmec. Mă simțeam etern prin nimicuri Și iertam

Te viscoleau cu petale de cireș Iar trupul tânăr era iarnă În munții cu umbre de amurg Dimineața râdeau Fără milă cu buzele crăpate de

Să nu mă întrebați unde voi merge Pe pantă abruptă ca tabloul elementelor Va întregi fuga înăuntru Lumea căutată în definiții

Tăcut, din fire aruncă prin frunze Stropii de lumină ai dimineții Bucla solară începe din vârful atletic Vă prezint cu aroganță Pe cel mai

În podul casei mă antrenez la karate Lovesc fără milă într-un prosop cu garoafe Înfășurat pe stâlpul cel mare În pereți s-a ascuns atelierul

Nu mai căutați lilieci orbiți de picioare Desfrâul moale al căderii din aer Nu mi-i teamă să incinerez iluzii terestre Vântul se odihnește cu

Din toată lumea uitată și neuitată Din toate porțile cerului și ale vântului Din umbre de ploi și din aer Vine ușor, crește și dă în

Au înflorit câinii sălbateci în cer Bună dimineața la miezul nopții Și nebun să fii de primăvară în poezie ! Trăiești mai adânc pe vremea

Umbrele călătoare pe vântul de noapte Împletesc vârful pădurii cu stele Pentru odihna visătoare a ochiului adânc.

Cârciuma Sturzoaiei s-a răsucit pe-o nuia În dealul Þicăului se tânguia Poezia spânzurată curios de o stea.

Mușcătura cu semnul însângerat al visului Se chinuie prin cărțile Dăruite numai ție prin blestem Magie cu ochii înstelați Ființa lor se

În calea văzduhului - Pe linia fulgerului Fug cu brațele întinse Cerșetorii de liniște Vânătorii de umbre Din codrii furtunii Le aruncă

Noaptea atârnă de un copac în grădina botanică Sufletul seamănă cu teii Copoului Legănați de vântul nopții de vară Nu eram singur Singurătatea

Brazii aceștia araucaria, Cu păpușile lor acrobatice Ascund în fiecare creangă Plânsul lui Pinocchio Pe frunzele lor veroneze Claviatura de

Drumețule, aruncă-te în pânza tăcerii Să mori cel puțin o oră de liniște Þi-am văzut aripile întinse Ca două nopți de insomnie La crucea

Văzduhul își suflecă pantalonii și cheamă Ploaia pricepută la spălatul picioarelor Drumul alb prin ploaia în spic Miroase o hoardă de stropi

Pe umbra serii, pisicile licențioase Ale ploii fac copii Din lene, copacii se iau la bătaie cu liniștea Poezii ca lipitorile pe copitele Cailor,

Tu și eu la marginea nopții Rătăcind pe cărări somnoroase Semănătorii din adâncuri aruncau Asupra lumii liniștea pietrelor din râuri. Umbrele

Am căzut în adâncimile cerului, În singurătatea albastră: Cu primul gând m-am întors între oameni

Elicoptere de mătrăgună se rotesc Peste pălăria visului evadat Număr cătușele la mâinile șarpele strălucitor În gura apelor ucid Numai pe

Stăteam amândoi pe marginea unei flori Să contemplăm aripa albastră a mării. Corăbii cu uniforme școlare Alunecau pe trupul tău delicat Visam

Aleg iluminat prin arbori Mâinile vântului mângâie pletele cerului Crengile vibrează în armonii ciudate Numai iarba stă neclintită Ca într-o

Caii mei intelectuali Dorm în rădăcina pătrată a nopților Au febră, delirează Îi spulberă liliecii înfloriți Când îi apucă dorul de cer Bat

Sub perna unde “Elementele lui Euclid” Amorțesc de tăcere și inflexibilitate Trece cu eșapamentul aprins Prima motocicletă KTM Cu păsările de