Sonată
de Alexandru Colorian(2010)
1 min lectură
Mediu
O, suflete, privește departe-al tău mormânt -
Mormântul ce zidește uitarea și tăcerea;
Fii totul azi: lumină, viață, - avânt și cânt,
Și fii măreț, puternic, căci nu te-a-nvins durerea.
Să simt în orice clipă a ta înfiorare,
Dezgustul de ce-i humă, - din lumile senine
Să te-ncununi cu-avânturi, puterea creatoare
Dumnezeiască sevă să își reverse-n tine.
Vom înfrunta viața cu dorul neînvins
Al celor care luptă să-nvingă sau să moară,
Și mistica lumină păstra-va focul aprins
Când steaua veșniciei iluzii-n noi coboară...
Ndespărțit tovarăș, proteiform ca visul,
Drumeți suntem spre piscul pe care-i tot etern:
E numai unul drumul, și-iluminând abisul,
Cad florile veciei, când flori mulțimi se cern.