Se vor așterne umbre tot mai multe Și tot mai singuri, vom vorbi cu noi; O, suflete, amintirile s-asculte Veni-vor, cum prin noapte trec

Întâia zi de școală!... În clasă larmă multă, Priviri mirate zboară și se opresc de-a rândul; Deodată, e tăcere — chiar inima ascultă... Dar,

Și poate-ntr-un târziu și în departe, Când noi vom fi țărână, de lupta vieții-nvinși, Vom retrăi viața pierdută într-o clipă. Vom renvia

O, suflete, privește departe-al tău mormânt - Mormântul ce zidește uitarea și tăcerea; Fii totul azi: lumină, viață, - avânt și cânt, Și fii

Un stol de rândunele mai gureșe n-ar fi Decât, în curtea școalei, năvala de copii; Uscate crângurele în arcuri se îndoaie Și cad în jur castane,

Te-ai aplecat milos ca pe o rană, Spre cei umili, — și-ntreaga suferință A vieții-ai înfășat-o în credință, — Și-ai sărutat mizeria umană Din

D-lui Ovid Densusianu \"Mais vous, Maître, certain que toute gloire est nue, Vous marchiez dans la vie et dans la vérité Vers l\'invisible

O, suflete, privește departe-al tău mormânt – Mormântul ce zidește uitarea și tăcerea –; Fii totul azi: lumină, vieață,-avânt și cânt, Și fii