Cercei în urechile ei
de Alexandru Andrieș(2010)
2 min lectură
Mediu
Ochii ei fără de seamăn
m-au vrăjit pe loc,
Mi-a spus că are un frate geamăn
și că de obicei, n-are noroc.
I-am răspuns că nici eu nu am frate
și că sunt un tip norocos,
A râs puțin dându-și părul pe spate
și mi-a răspuns că totu-i pe dos.
Și-atunci am rugat-o, pentru început,
să rămână fără cercei,
să-mi dau seama dacă nu cumva
stau de vorbă cu fratele ei...
Vocea mea, într-o secundă,
plutea aproape rău de tavan
și camera mea, de obicei scundă,
era imensă și cât un ocean.
Și-atunci m-a-ntrebat dacă tot mai cred
că stau de vorbă cu fratele ei,
iar eu i-am răspuns că nu mă pronunț încă
fiindcă nu s-a atins de cercei.
Te rog, nu mă privi așa!
Te rog, ai răbdare cu mine și nu renunța!
Te rog foarte mult!...
M-a-ntrebat cine-i de vină
pentru felul în care sunt
și dacă persoana care-i de vină
e din mintea mea sau de pe pământ.
Mi-a zâmbit, dar avea în privire
un cuțit foarte ascuțit
Și-am răspuns, fiindcă așa-mi stă în fire
că totu-i pe dos, cum am stabilit!
Nu mă-ntreba unde pot s-o sun,
Nu mă-ntreba care e numele ei!
O recunoști dintr-un milion:
Ea poartă-n urechi cercei!