Afanasi Afanasievici Fet›Poezii

Și de zorii cu ei îți aduc fericire, Iar credința ta crește spre semnul de jar, De-ai simți fie doar și un strop de iubire, Tu acest

Tot mai dormi? Eu roze două Ți-am depus la prag de zori. Printre picuri mari de rouă, Jar prea tânăr în culori. Scurtă-n primăveri

Zori că-s, ziuă multă Ori că e apus Cântă nevăzută De mine mai sus. Ca într-o uitare Te voi asculta Parcă-acea cântare Nu este a

E toamnă iar și ziua vine Cu străluciri amăgitoare Și tot se duc spre zări străine, În stoluri, păsări călătoare. Și sufletul se

În vrăjită pace, Oră mult senină: Șesul alb ce tace Pe sub lună plină, Ceruri laminate Și omăt curat, Sănii depărtate, Zbor

Luminile ce-au ispitit Și hrană unui veac au dat, Cu ev de iarnă ce-a venit, În somn adânc s-au cufundat. Spre luptă, nici nădejdi, nici

Vânt plecând-venind, Murmur de alint, Ochii ce s-aprind Clipelor târzii. În cuvânt trecut, Doru-i ca sub lut; Chinul său cel mut Numai

Colbul pe sub zare, Nor ca un val; Om pe jos trezește-l? Oare om pe cal? Văd: pe cal sălbatec Cineva-i zburând. Depărtat