"ziua în care plecările sunt îmbrăcate frumos..." – 20109 rezultate
0.07 secundeMeilisearchMihaela Claudia Condrat
Din ce-am scris, o definitie: lucrurile se întâmplă pentru a se simplifica întâmplându-se viața nu are decât două încăperi printr-una trece ziua prin alta noaptea printre din când în când un cal bătrân un cartof e mai mult decât suficient dar o fântână blestemată mai puțin locul devine rău și trebuie schimbat o imagine poate urma unei zile pământul a-ngropat cerul soarele pesemne locuiește altundeva ca vorbirea oamenilor acestea două au ceva în comun de exemplu te pot orbi suferința însă e mereu trează ca lumina lămpii care se micșorează viața durează la fel pretutindeni șase zile a șaptea e pentru plecări și întoarceri toate se pot îngrămădi într-un cufăr zise calul torinez și se duse puțin să înnebunească ...
9 poezii, 0 proze
Daniel - Dumitru Darie
03.12.67 - Ziua în care am luat contact cu această lume. Și cum în registrul de nașteri figuram inițial ca decedat, se pare că a fost o simplă întamplare faptul că am primit acces liber către viață. Iar ca o coincidentă, numele mi-a fost compus prin telefon. Darie era, căci altul nu putea fi, părinții au ales Dumitru și nașii au mai adaugat și Daniel. Astfel viata mea s-a legat de litera D: 3D-uri ale numelui și încă odata 3D(ecembrie). 03.12.1967-14.09.1974 - O copilarie legată de preocupari ciudate: mecanică, electricitate, tâmplarie. De câte ori ai mei bunici nu au trebuit să mă opreasca să nu le stric scândurile pentru a face "căsuțe" pentru câini și pisici. Din acea vreme și acum mai există o "căsuță pentru Laica", made by 3D, 1973. 15.09.74-15.06.82 - Scoala generala din Pristol. Cu rezultate... pot spune multe toți colegii mei... 06.07.82 - Admiterea la Liceul Traian Drobeta Tr. Severin 15.09.82 - 15.06.1986 - Liceul Traian, secția Matematică -Fizică 15.09.88(89) - 15.07.94 -...
13 poezii, 0 proze
Vlad Parau
M-am nascut in ziua in care am murit, si de atunci incoace incerc sa rascumpar vremea... Cred in Dumnezeu, Care este Iubire, si in Copilarie ca drum spre Dumnezeu. Iubesc Primavara, Basmul, Curcubeul, Muntii, Noaptea - si pe tine. Astept sa vina \"o data ca niciodata\" - cer nou si pamant nou. Si intre timp ma indrept cu o imbratisare mai aproape de moarte. Si de Inviere :)
3 poezii, 0 proze
Dascalu Florin Beniamin
3 iunie 1992-ziua in care m-am nascut 16 septembri 1995-Prima zi la gradinita din localitatea Sarmasu 15 septembrie 1999-Scoala Primara clasele I-IV. 16 septembrie 2003-Ciclul gimnazial V-VIII 15 septembrie 2007-Liceul "SAMUIL MICU" profil real,stiinte ale naturii Prezent-Student 2045-In floarea vietii.
19 poezii, 0 proze
Anca Ciobanu
M-am nascut in singura zi din vara in care toti se asteapta sa toarne cu galeata-si chiar a turnat.13 ani am fost suparata pe ploaie ,pana cand am realizat ca simbolizeaza belsugul-nu pe cel material,ci pe cel spiritual. Multi si-au imaginat ca mai am un nume legat de un sfant,de ziua in care m-am nascut-o vreme am considerat ca sunt fata cu parul de ape datorita ploii de mai sus-dar doar mi-am imaginat povestea…sau cine stie?Poate inca nu s-a dus vremea copilariei. Iar cat timp am fost soarece de biblioteca mi-am dorit sa devin medic sau profesor;la inceput de liceu mi-am dorit sa fiu actor,iar catre final mi-am dorit sa scriu,sa citesc,sa dictez sau sa evadez. Intre timp am devenit studenta,dar nu am de gand sa fiu absenta la admiterea de la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din iulie 2010. Despre mine nu am scris niciodata,nici urat si nici frumos-poate doar fara rost-si totusi sper sa fie un pas mai mult spre maine decat spre ieri cand nebunia se transformase in...
11 poezii, 0 proze
angela spinei
născută în Basarabia facultatea de Filosofie la Cluj doctorat 2001 interese profesionale: consilierea filosofică poezia? a mea, îmi construiește identitatea, a altora mă fascinează din ziua în care m-am născut am avut un frate geamăn -regretul. a crescut alături de mine, m-a iubit, răsfățat, alinat ori de câte ori am avut nevoie. acum am aproape 35. iar regretul meu mă învață. blog: fustasocratesiardealul.blogspot.com
84 poezii, 0 proze
Alexandru Rusu
Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!
9 poezii, 0 proze
andrada
hhmmmm....:-? ma numesc Dada-Andrada si.. primii pasii i'am inceput nu de mult, cu multe interese ce ma atrag de la drumul initial.. Ziua in care m'am nascut (25.07.1992)..a fost banala.. aiureah.. pana cand glasul meu.. a spart acea monotonie absurda.. am reusit sa supravietuiesc de atunci pana azi.. cu intamplari placute.. neplacute.. Trecutul meu a inceput sa prinda glas, pacat ca ma irita bratara , ca scriam mai multe.. Poate k privirea ta se va ingropa in frazele contradictorii cu viata.. Nu ma vei cunoaste niciodata foarte bine, nu sunt o oarecare, mintea mea are cu totul alte legi... Prin natura mea.. zambesc la orice, insa un zambet parfumat... rar il vezi.. Sunt condusa de visele realitatii, pacat ca tu nu ma vei conduce...].. Nu'ti imagina lumina ochiilor mei, aproape de tine, din moment ce nu ma cunosti.. Imi cresc sansele sa te cunosc, asta numai daca te'ai intrebat vreodata cum reactionez la cuvintele tale.. Imi place sa dorm, sa ajung cu mainile in lumea abisului, sa...
2 poezii, 0 proze
Lavinia Cirjan
"Scriu din datorie față de propriile-mi sentimente." n. 1989. Absolventă a liceului "Scoala Centrală" din București, în prezent studentă la Universitatea Spiru Haret Facultatea de Jurnalism și Filosofie. "Sufăr și mă bucur de obsesii constante din viața mea." Visează ziua în care v-a reuși să facă toți oamenii să zâmbească cel puțin pentru o clipă. Premii semnificante, momentan, nu deține, însă este extrem de mândră de micile diplome și concursuri câștigate pe perioada liceului.
2 poezii, 0 proze
saracut ardelean andrei florin
- m-am nascut intr-o zi, intr-o zi a mileniului trecut pe data de 20 ianuarie 1993 intr-un loc obisnuit: Oradea - in prezent sunt liceean tot in Oradea - primele poezii le-am scris in 2004:Sfarsitul verii si De la 1 pan' la 7. -debutul meu a fost unul simplu, la inceputul anului 2008 in revista Zodii in Cumpana tot din Oradea cu poeziile: Poezie, Miracol Alb, Iubire. -am mai incercat sa public cateva veersuri la finele anului 2008 dar rezultatulunui critic literal din Cluj a fost inpublicabile -in prezet pentru ca sunt doar la inceput de drum si mai am mult de invatat cuget, si aspir la mai mult, astept ziua in care voi fi in reverie, sau poate intr-o bucurie de nedescris.
17 poezii, 0 proze
ziua în care plecările sunt îmbrăcate frumos...
de Teodor Dume
când va fi să trec dincolo de anotimpuri va ploua mărunt în ziua aceea rotirile negre de sub gulerul cerului vor închide drumurile mai devreme știu mi-e frică să mă uit în urmă umbrele s-au suprapus...
Special pentru tine, femeie!
de Tarniceri Aurelia
Azi am deschis ochii și am înțeles ceea ce Tu îmi spuneai de atâta vreme. Sunt specială! Sunt deosebită! Și nu am o problemă de orgoliu sau de autosuficiență ci pur și simplu am început să înțeleg...
Popasul albastru - II -
de Emil Iliescu
Dimineața își ridicase fruntea de pe sânul cast al dunelor, învăluind cu o lumină blândă satul. Întotdeauna, în ziua a cincea, o caravană trecea prin oaza limpede, adăstând preț de câteva clipe sub...
Frumoasa de lux. Pardon, curva
de Sorin Stoica
E frumoasă. E foarte frumoasă. De fapt e splendidă. Strălucește. Are stil în mișcări, pare Grace Kelly. Și, vai, e îmbrăcată cu un bun gust desăvârșit. Probează pantofi în boutique-ul de lux de la...
Marcica
de Nan Florian
Atrag atentia eventualului cititor ca acest text nu are ce cauta intr-un site cu pretentii. Din nefericire nesimtitul s-a strecurat in personalele mele si nu prea stiu cum sa-l dau afara. Ma dezic de...
Bate nasu\' (1)
de Claudia Minela Petre
Mario și Roberta, doi adolescenți de 17 ani, au crescut și copilărit împreună. Ei pleacă din satul natal, Monteorul, aflat într-o zonă superbă de munte, unde lumea a rămas pură, departe de mizeria și...
Zăpada îngerilor (continuare)
de george ionita
CAPITOLUL II Am rămas acasă cîteva zile. Eram derutat, nu-mi găseam locul. Mă hotărăsc să mă reangajez. Nu mai sunt primit la plan-dezvoltare. Nici foștii mei colegi nu mai erau toți aici : plecase...
Fata minerului
de Mihaela Rascu
A fost odată, ca niciodată, pe vremea când sarea era mai prețioasă decât aurul și se vindea pe bani grei, un împărat care stăpânea o prețioasă mină de sare. Toate ar fi fost bune și frumoase dacă...
La cules de rodii în cartierul Rahova 10
de Anni- Lorei Mainka
-Auzi Mihaiță, mama m-a întrebat ce-am făcut cu pâinea....am spus că i-am dat-o la câinele ăla alb, care tu ai spus că e al tău. A dat din coadă, tu ai spus, îi era foame... - Nu era al meu, nu...
Monstrul din apartamentul 7
de Andrei Ternauciuc
Se mutase în blocul 37C de pe strada Speranței de două luni, dar nu schimbase încă nici o vorbă cu niciunul dintre vecini. Nici atunci când administratorul blocului, un bețiv mic, gras și chel, pe...
