"zădărnicia clipei" – 4006 rezultate
0.03 secundeMeilisearchRuse Florian
Am reuşit să şterg aproape tot ce am postat pe aici. Nu ştiu de ce nu pot face să dispară şi ultimele 4 titluri rămase, adică : Zădărnicie, Povestea unui vânător, Nesfârșita toamnă, Lacrimi pe asfalt. Nu sunt decât un neînsemnat laic..., totuşi, dacă există vreun Dumnezeu pe meleagurile acestea, l-aş ruga să elimine şi aceste ultime 4 firimituri. Vă mulţumesc pentru găzduire!
2 poezii, 0 proze
iulia c.
Destin de copil nascut batran ;fara amintiri din copilarie;constient de slutenia sufletesca a celor din jur si bogat la suflet.cu viata otravita de propiile-i radacini;care se straduie zadarnic sa para simplu duh aspirant la mostenit imparatia cerurilor.
5 poezii, 0 proze
Grigore Marian
Născut în București, din părinți moldoveni aflați la prima generație "în bocanci". Influiențat puternic de tatăl meu, care s-a străduit zadarnic să-mi transmită ideea că n-ar fi bine pentru mine să fiu ca el, adică cinstit până dincolo de marginile prostiei. Sper că, acolo unde este, nu-i pare rău că nu a reușit. Restul sunt doar repere biografice care s-r potrivi multora din generația mea, deci nerelevante.
1 poezii, 0 proze
emanuela bunea
ce spun despre viatza?!absurd..dispret.cum e sa simti pe propria piele inutilitatea?cum e sa intrevezi mereu un final nefericit,nedem care sa tzi infraneze elanul..?cum e sa suferi?sa suferi pt nimic concret ..asa,intruna..degeaba..din panica.sa rizi scriind,stiind,crezind ca ai secretul.stiu ca e zadarnic.cine pierde? timpul ma omoara,putin ate putin..mai greu decat singuratatea...de ce?cum sa inteleg de ce?!mereu intrebari..intrebari fara raspunsuri..intrebari cu raspunsuri care genereaza alte intrebari..oare cum ajung la capat? nu voi reusi.nu pentru ca sunt pesimista ..ci idealista.nu voi reusi pentru ca n se poate
1 poezii, 0 proze
zădărnicia clipei
de Maideia Maigan
privesc i n s u l a un loc aglomerat cu neputințe un timp ajuns de sfârșit un altul înapoia coloanelor cu fericire pe tine pe strada poemelor de iubire iar eu răsturnând a carelor putere vegetația...
Fâșii de cer
de Violeta Florentina Ion
mă opresc uneori pustiită în mijloc de drum fără să știu dacă trebuie să merg înainte sau înapoi trag de marginile clipei și pun zăvorul nu vreau să mai aud despletitele bocete ce-mi frâng sărutul...
Martirajul și dăinuirea prin cuvânt
de ROMEO BLAJ
Desăvârșirea vulnerabilă fiind hărăzită oamenilor, „dorul raiului” 1) călăuzește existența celor nesupuși cândva unor porunci divine. Cu aripi în suflet, omul nu își dezminte vocația trascendentă,...
Petruț Pârvescu. Câmpia cu numere (Geometria visului)
de florin caragiu
În volumul „Câmpia cu numere (Geometria visului)” (Paralela 45, 2005), poetul Petruț Pârvescu creează o atmosferă a unei lumi recompuse în nelămuritul timpului subiectiv, în care se întrețes modurile...
elegie tîrzie
de Costel Stancu
Sufletul plînge frumusețea și zădărnicia clipelor pierdute - turma pe care nu o vei regăsi nicăieri - Nu ești bun de păstor, se vede. Treci înainte și înapoi apa morții, nu întîlnești în cale decît...
Se mai poate...
de Lory Cristea
Se mai poate, încă, prin lumină Mai e voie să privești la cer Când pe dinăuntru-ți este ger Și pe dinafară ghilotină. Se mai dau și scurte învoiri Mici concedii de zădărnicie Dinapoia clipei de furie...
valoarea clipei
de Ștefan Petrea
la noapte te voi da afară din lăuntrul meu să-mi stai în ochi să te pot privi dezbrăcată de orice temere privindu-l pe mâine mâine s-ar putea să se amâne și zadarnică e risipa când valoroasă e clipa
Noaptea se umple cu clipe de extaz
de Silviu Somesanu
Nu mă îndur să rup bariere, trec mai degrabă pe sub sau peste ele depășind zădărnicia. Ajung la timp unde se dezvăluie trupul tău întunericului, nu îngădui nicio dezbrăcare de caracter, la ferestre...
Zădărnicii
de Aurel Petre
Încă mai caut licărit pe schele, În clinchetul subțire de hurmuz, Îngălbenite file-au scări la stele, Când zboară-n fâlfâit de sturz. O ultimă bătaie m-a desprins De pe cărarea adormită-n vină, Cu...
Clipele vin și pleacă neobservate
de Silviu Somesanu
Timpul fuge prin gânduri de când te iubesc, pielea înflorește la fiecare adiere de vânt, oasele devin luminoase ca un felinar de noapte în care găsesc dorințe neîmplinite. Trupul arde în flăcări...
OLIMP UITAT DE ZEI...
de LUCIAN-CALIN FLOREA
Am ales Imensitatea Gândului Eternitatea clipei viitoare și Nemărginirea Răsăritului mărginit de Apus drept măsură dreaptă a Tăcerii Un TE IUBESC rămas început,timp zadarnic trecut printr-o poveste...
Căutăm locuri în soare
de Alina Tacu
Sîntem ceea ce Credem despre noi Copaci părăsiți Ore desfrînate Lumi pierdute pe drum. Zădărnicia Vorbelor ascunse in vînt Paloarea bolnavă A condamnatului La viață Sau lumina oarbă A dimineții Fuga...
Ovidiu
de George Pașa
și dacă simbolul poeziei ar fi Ovidiu și dacă anotimpurile mele s-ar numi reverie tăcere tristețe și dragoste iar vântul ce bate-n pustiurile vieții zădărnicie atunci de ce nu ne-am numi și noi...
Trăirea morții sau tentația neantului în poetica eminesciană
de Emil Iliescu
Trăirea morții sau tentația neantului în poetica eminesciană Sunt clipe când legăturile cu propria-ți determinare se rup. Dureroasa scenă a omului față-n față cu neantul din el este o pildă că...
Deus Sardonicus
de Buzatu Adrian
Deus Sardonicus I Să privești trecutul horcăind de regrete Prin fereastra ce desparte Ceea ce crezi că ești De Ceea ce ești Să renaști mituri din palmele-nsângerate ale inimii Să crezi că poți sfâșia...
Resemnare
de Elena Munteanu
Lăuta-i fără corzi, tăcut e Pan, Viforniței din mine mă predau, Aiurea liber frâu plânsorii dau, Gârbaciul clipei șuieră avan. Cerșesc genunii ploile de scrum, Se spintecă-n prescuri zădărnicii,...
