Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"vorbesc de boala mea cu zâmbetul pe buze"13818 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
Mircea RobertMR

Mircea Robert

AutorAtelier

Despre neputințele , limitările , năzuințele și posibilitățile mele de expresie vorbesc slovele mai mult sau mai puțin expresive. Restul e tăcere.

117 poezii, 0 proze

Stoica AlexandraSA

Stoica Alexandra

AutorAtelier

Imi place vantul. Imi plac norii care ascund in spatele lor speranta soarelui. Caut sa ma cuibaresc prin munti. Ei sunt casa mea. Nicaieri nu ma simt mai libera ca acolo. Urc pe culmi ca sa pot fi mai departe de realitate. Primul meu „succes literar“ a fost in clasa a V-a, cand am scris compunerea „Frunza”. Era o poveste trista despre trecerea timpului si greutatea cu care ne despartim de trecut, apoi de viata. Bineinteles, pe vremea aceea nu cunosteam complexitatea de care vorbesc acum. Pe atunci eram multumita ca am reusit sa personific o frunza si sa creez o poveste deosebita. Apoi au urmat alte publicari in culegeri de eseuri si reviste ale liceului –am fost eleva a Colegiului National I. L. Caragiale, din Bucuresti – din cadrul unor seminare interdisciplinare. Apoi am scris doar pentru mine. Dar mi-am dat seama ca mi-ar placea ca numele meu sa insemne ceva, pentru ca in lumea asta exista un loc si pentru mine. Imi sunt foarte dragi lucrurile provocatoare. sau imi place sa-mi...

4 poezii, 0 proze

DC

Dinu Cristina

AutorAtelier

nu imi place sa vorbesc despre mine itr-un mod asa de direct

11 poezii, 0 proze

sophia elisa coreliSC

sophia elisa coreli

AutorAtelier

A trebuit sa ma apuc de scris ca sa nu uit sa vorbesc...

29 poezii, 0 proze

IlincaI

Ilinca

AutorAtelier

Sa vorbesc despre mine. Sa stiu cine sunt. Sa ma scriu. M-am scris de atatea ori. Mereu cu alt chip. Am fost oricine, si am purtat chipul meu. Cu petalele ofilite legate in jurul gatului, si ochii deschisi. Sa vad. Sa stiu ca nu sunt oarba. Sa stiu ca n-am uitat.. Ratacita, ceilalti m-au vazut. M-au inchis intr-o lume, cu geamurile catre strada. Credeau ca prea multa miscare ma va ameti. Credeau ca o sa incep sa-i vad. Sa uit ca ei tin in mana oglinda. Sa uit ca ma vad. Sa uit ca vreau sa le scriu. Sa le spun ca inca ma vad. Sa le spun cat de tristi sunt. Morti. Ei nu-si vad chipul in oglinda lor. Acum sunt doar o ultima fraza, la capatul propriului meu nume. Aceasta este, atat de lung. Sa ma pot ascude toata dincolo de el.

24 poezii, 0 proze

L. R.ClaudiaLR

L. R.Claudia

AutorAtelier

....am parul de culoarea frunzei adormite, am ochii stravezii, locuiesc la malul marii, iubesc: frumosul, viata! ...sufar, citesc, scriu, lucrez, ma plimb... ma intreb daca pomii infloresc singuri sau trebuie sa fie casatoriti inainte de a lega rod, ma intreb cand a aparut sentimentul, sensibilitatea, zambetul, sarutul... oare au fost inainte de noi, dupa noi...sau odata cu noi... ma intreb cum reusesc unii sa traiasca fara ele... ma intreb daca diavolul este un strain fara chip sau este de printre noi... ma intreb daca frunzele vorbesc intre ele... ma intreb de ce pe unii oameni reusim sa-i scoatem din noroi dar nu reusim sa scoatem noroiul din ei... ...................................................... sunt corecta, punctuala....dar am un mare defect: vreau ca toti oamenii sa fie la fel..... Sunt omul care doresc dincolo de necesitatea momentului actual si stiu ce am de dat si ce am de primit. http://www.trilulilu.ro/folkforever/35b254a58ae034

13 poezii, 0 proze

Mihaela LicaML

Mihaela Lica

AutorAtelier

Nu-mi place sa vorbesc despre trecut. Poate din lasitate? Ma tem sa vorbesc despre ce am fost, ca nu cumva sa nu-mi mai pot opri lacrimile. Totusi... Am fost jurnalist militar si mi-am iubit meseria. Pro Patria m-a invatat sa traiesc, sa iubesc oamenii, sa-mi iubesc neamul si sa inteleg natura romaneasca. Cine poate crede cata puritate si dragoste de viata poarta uniforma de camuflaj? Am crezut in iubire si am plecat din tara. Am crezut ca iubirea nu are granite. Inca mai cred. Doar ca, de data asta, nu a fost pentru mine... Sunt din 2002 in Germania. Prea mult... Ce mai e de spus? Multi ar vrea sa fie in locul meu. Dar, stiti... e adevarat: fie painea cat de rea, tot mai buna-n tara mea. Ma voi intoarce. Pana atunci am sa fac tot posibilul sa contribui cumva la promovarea unei imagini pozitive pentru Romania in lume. Avem doar atatea minuni!

1 poezii, 0 proze

GalinaG

Galina

AutorAtelier

Am avut o bratara de aur extraordinara - maistru energetician - dar si un hobby : literatura scrisa in fel si chip, pornind de la poezie si mergand pe traseul schitei, piesei de teatru, romanului. Fiind autodidact si avand serviciu permanent pana la pensie nu am acumulat destula practica din cenaclurile pe care le-am frecventat in Bucuresti si in Iasi. Am participat la un concurs de proza scurta si am fost apreciata cu mentiune. Am editat neinspirata un roman la o editura care, prin contract trebuia sa-l promoveze dar nu a facut-o astfel ca raman o anonima chiar si pentru cei care ma cunosc din moment ce nu au aflat de nicaieri despe aparitia in librarii a romanului meu. Nu stiu daca e bun pentru ca nu a fost lecturat de persoane competente. Totusi am curajul sa-l prezint: Si pestii vorbesc in somn, autor Galina Mihoc Nedelcu. M-am gandit sa mentionez si numele de la parinti in speranta recunoasterii mai usor in cazul ca cineva dintre cunoscutii vechi ma vor descoperi. Nu stiu daca...

11 poezii, 0 proze

ancaA

anca

AutorAtelier

am aparut pe lume intr-o zi de 3 august, pe la vreo 11 shi ceva dimineatza; m-am tot perindat prin scoli, pana am ajuns la un liceu, pe care l-m terminat; acu sunt la facultate ( nu conteaza care). de ce scriu ? nu stiu, poate din aceeasi cauza ca si restu : sa ma descarc de miile de ganduri, idei, pareri, ca sa "vorbesc" shi eu cu cineva ( in cazul de fata, tastatura)

1 poezii, 0 proze

CP

Corina Pascalu

AutorAtelier

Probabil ca ar trebui sa vorbesc despre viata mea. Mi-ar placea sa stau la taclale si sa povestesc intamplarile vietii mele... insa nu stiu sa scriu biografii sau autobiografii. As fi hazlie. Dar am totusi 25 de ani si sunt profesoara.. probabil ca multi altii de pe acest site. Predau engleza si romana. As vrea sa nu fie nevoie sa parasesc aceasta tara vreodata. Dar probabil ca o voi face...

2 poezii, 0 proze

vorbesc de boala mea cu zâmbetul pe buze

de Andrei Forte

I astăzi e ziua în care dumnezeu nu mai privește în jos e următoarea zi după ce primii oameni l-au uitat în parc s-au spânzurat toți castanii plantați lângă discuțiile pe care le purtam anul trecut...

PoezieAtelier

Oanță

de Cristi Popa

“Fragil, romantic, patetic și iconoclast, era și un artist în adevăratul sens al cuvântului – mărturisește Ioana Bogdan. Nu suporta nedreptatea, inegalitatea șanselor de afirmare. Se străduia să...

EseuAtelier

Despre nefericirea de a fi fericit …

de Raluca Oana Helgiu

La un moment dat, am început să mă cunosc, așa cum nu am mai făcut-o până acum. Nu mai suportam pe nimeni și am luat primul antidepresiv. Dar după aia, am realizat că suma trăirilor noastre e de fapt...

Atelier

August2

de Florin Kshky

Transpiram foarte tare. Pe frunte mi se formaseră broboane, iar pe obraji îmi curgeau picături. Am râs împreună. Să-ți zic exact unde eram. Mă aflam într-o cameră înaltă și destul de lungă, dar cam...

ProzăAtelier

Ro-mînia

de Leonard Ancuta

scurt tratat despre fericire v-am văzut pe toți dorindu-vă o viață decentă, îndestulată. cum oare ați ajuns la concluzia că asta e o viață bună – să muncești cîte 10-12 ore pe zi ca să plătești...

PoezieAtelier

Moment aniversar George Zarafu-77

de Filip Tănase

Partea I- Univers spiritual- Muzele-mame de epigrame zarafiste Talentul. .Este flacăra după care aleargă toți, dar care nu zâmbește decât unora. .Un om poate fi bogat material, dar dacă ocolește...

PoezieAtelier

Rupi

de Schonthal Nicolae

E soare afară, o zi toridă în 96', o minge pe jumătate dezumflată se rastogoleste pe asfaltul încins, în spatele blocului 36 ne jucăm desculți un soi de fotbal și am luat cupa! Am învins! Aveam ochi...

Atelier

73

de Mihnea Simian

Parcă la un semn s-au ridicat amândoi cu cănuțele de apă și le-au clătit repejor la chiuvetă după care așteptau cuminți în dreptul ușii. N-am stat prea mult să-i admir sau să pun întrebări, am făcut...

Atelier

Despre Costel și alte întâmplări

de Eugenia Buzatu

Joi seara încă mai repetam discursul pe care trebuia să-l țin la Targu Mureș. Mândrie mare pe capul meu! Numa\' că un gând îmi tot da ghes. Gândul de Costel. Plus de \"probleme bărbătești\". Plus de...

Atelier

Anuarul poeților contemporani (I)

de Albert Cătănuș

Cioc-cioc! -Intră-intră! -Bună ziua! -Bună ziua! Poetul intră în marele birou, strecurându-se încet pe lângă ușă mare de lemn de nuc. Rafturi enorme pline de cărți legate în piele. Pe pereți atârnă...

ProzăAtelier