Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"vis-s-vis"20079 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ștefan IoanidȘI

Ștefan Ioanid

AutorClasic

S-a născut la 18 aprilie 1949 - Brașov Pseudonim S. Cioacă A debutat în revista \"Astra\"(1966) A publicat: Cuvîntul unic(ed.Albatros,1976) Mersul pe ape(ed.Albatros,1980) Al doilea vis în Pădurea de Cedri(Cartea Românească, 1986) Prolegomenele morții(Cartea Românească, 1998) Jurnal cu Anselmus(ed.Pideia, 2005) "Spirit laconic și ludic, Ștefan Ioanid încearcă în poezia sa o pătrundere dinspre real în posibil, în virtual, în ceea ce este opus „realizatului”, iar ultimul său volum de poeme, Subteranele Fundației (Paideia, București, 2008), nu dezminte această constatare. Realul dispare în irealitate, se contopește cu aceasta –o nostalgie a originilor, a acelui illo tempore în care posibilitățile, doritoare de împlinire într-o realitate viitoare, coexistau. Și de ce nu ar fi așa, având în vedere faptul că, după cum ne-ar atenționa logica, posibilul precedă realul? Aș spune că poezia lui Ștefan Ioanid ar putea fi considerată, în ciuda aspectului ei diaristic (în mare parte titlurile...

1 poezii, 0 proze

antonina maudiereAM

antonina maudiere

AutorAtelier

m-am nascut intr-o familie unde visul face parte din realitate si de multe ori realitatea era dura ca un vis fara realizare.din copilarie am incepur sa port povara unei boli incurabile:dorinta de a cutreera lumea,de a sonda noi civilizatii si de a dezlega taina existentei umane. pasiunea pentru limbile straine m-au facut sa plec la facultate.intre anii 1995-2000 am facut studii la facultatea de limbi moderne la universitatea "Aleco Russo" din orasul Balti, Republica Moldova.Acolo orizonturi ale literaturii franceze si engleze mi s-au deschis si am inceput sa scriu in limba franceza si engleza.

37 poezii, 0 proze

AT

Andrei Tarkovski

AutorClasic

ANDREI TARKOVSKI s-a născut pe 4 aprilie 1932 la Zavrajie, în regiunea Ivanovo, Rusia. Fiul poetului Arseni Tarkovski, a studiat muzica, pictura, sculptura, limba arabă și a lucrat în Siberia, în geologie. În 1956 a fost admis la VGIK (institutul Central de Cinematografie al URSS) de la Moscova, unde a studiat la clasa lui Mihail Romm. Atunci, sub influența neorealismului italian, a realizat primele scurtmetraje. Regizorul, pe care Ingmar Bergman îl considera cel mai mare regizor, inventator al unui nou limbaj cinematografic, ce surprinde "viața ca vis", s-a stins din viață la 54 de ani, departe de țara natală, la cîteva luni de la terminarea filmului Sacrificiul. A fost înmormîntat într-un cimitir pentru emigranții ruși în Sainte-Genevieve-des-Bois, Paris. Filmografie Compresorul și vioara - scurtmetraj pentru licența în cinematografie Copilăria lui Ivan Andrei Rubliov Solaris Oglinda Călăuza Nostalgia Sacrificiul Autobiografie Sculptînd în timp

0 poezii, 0 proze

eugenia Duta DumitrescuED

eugenia Duta Dumitrescu

AutorAtelier

Ginela-Eugenia Duță s-a născut în București, la 17 iunie 1950. În liceu a avuto orientare umanistă (un premiu la o olimpiadă de limba română, preocupări spre artele plastice si istorie),deși a urmat cursurile secției reale și ulterior cele ale Politehnicii, facultatea de Electronică. Debutul literar s-a produs in paginile revistei „Țara visurilor noastre” din Oradea,în 1968, revistă la care a colaborat câțiva ani. A publicat trei broșuri, un volum de poezii, „Vis de tinerețe”, o povestire biblică, „Izgonirea din rai” și, la Editura Fast Editing, o povestire pentru copii, ”O poveste cu fetica Frumușica”. Are în lucru două romane, și un al treilea în curs de publicare la aceeași editură. În paralel cu activitatea de creație proprie, a participat la editarea a patru volume din opera scriitorului, poetului si dascălului Gheorghe Duță-Micloșanu.

9 poezii, 0 proze

Cella SerghiCS

Cella Serghi

AutorClasic

Cella Serghi (n. 4 noiembrie S.V. 22 octombrie 1907, Constanța, d. 19 septembrie 1992, București) a fost o scriitoare, publicistă și traducătoare română de origine evreiască, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice. A debutat cu romanul Pânza de păianjen, fiind susținută de scriitori faimoși ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Camil Petrescu. În anul 1977 a publicat la editura Cartea Românească un volum autobiografic intitulat Pe firul de păianjen al memoriei. (text)==Despre Cella Serghi== "Născută la 22 octombrie 1907 la Constanța, scriitoarea Cella Serghi va rămâne atașată toată viața de farmecul ținutului natal, așa cum de altfel și mărturisește : "marea e o prezență vie și o prezență de vis. Mișcarea ei necontenită, valurile care se izbeau cu disperare de stânci și toate acele schimbări de culoare, de la verdele jadului la albastru de cobalt, nisipul, aur încins, diminețile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul și în centru statuia...

7 poezii, 0 proze

VH

Vladimir Holan

AutorClasic

poet ceh, nascut la 16 septembrie 1905 ; incepe sa scrie versuri de timpuriu si debuteaza la 21 de ani, cu volumul \"Evantaiul visator\" 1933-1938- redactor la revista \"ivot\" ( Viata)a Asociatiei artistilor; in 1968 primeste titlul de artist al poporului; in volumele publicate dupa 1960, mai cu seama in cele mari trei poeme, \"Noaptea cu Hamlet\", \"Toscana\" si \" Nopatea cu Ophelia\"( neterminat)se afirma ca un liric reflexiv, atras de marile teme ale iubiii si mortii; a scris si cateva culegeri de proza poetica si s-a remarcat ca un mare traducator moare la 31 martie 1980 Opera Evantaiul viselor-1926 Triumful mortii- 1930 adiere- 1932 Arc-1934 Vis - 1939 Primul testament - 1940 Noapte cu Hamlet - 1963 Noapte cu Ophelia - 1973 Toscana -1963 Toamana 1 vanatorii ce ar navali acum asupra indragostitilor ar orbi de prea marea apropiere. Tot asa este un pacat sa ucizi un sarpe, caci nu se zareste nici o femeie moarta. Desi aerul de pe deal bate in culori cel mai putin galben e galbenul...

0 poezii, 0 proze

LO

Luca Onul

AutorClasic

* DATE BIOGRAFICE Urmeaza scoala primara in satul natal, liceul ,,A. Muresanu,, la Bistrita, Scoala Postliceala de Biblioteconomie la Bucuresti. A lucrat ca bibliotecar la Casa de Cultura a Sindicatelor Bistrita, din momentul absolvirii studiilor ,pana a murit, in decembrie 2000 Debutul literar in presa: s-a petrecut in anul 1969,in revista ,,Tribuna,, (Cluj) ii apar poeziile:"Romantism", "Secventa de vis" si "Lied" * BIBLIOGRAFIE 1988 -vol ,,Zapezi de sprijin,,-versuri, Ed. Dacia 1990 -vol ,,Jocul de-a soarele,,-versuri, Ed.Ion Creanga 1995 -vol ,,Camasa de iarba,,-versuri, Ed. Pop's Art(Timisoara) 1997 -vol,,Moara de roua,,-versuri, Ed.Tipomur.

7 poezii, 0 proze

Ileana Popescu BâldeaIB

Ileana Popescu Bâldea

AutorAtelier

Născută undeva, în urmă, la o dată imprecisă, în mai multe locuri deodată... Absolventă a Facultății de Medicină. Poezii și eseuri scrise în diverse reviste ale vremii. Cărți publicate: "Și totuși...happy-end" - roman, "Tu nu știi cum plâng fluturii" - poeme. Membră a Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România Mă-ntreabă lumea câte zile am. Plec capul. Regret că sunt mai mare. Dar port în suflet tot ce mi-e mai drag- copilăria mea zâmbind din buzunare. Mă-ntreabă lumea pentru ce-s aici. Ridic din umeri, parc-aș fi năucă. Și-mi amintesc, oftând, că nu mai pot trăi în mine doar cu o nălucă… Mă-ntreabă lumea de ce așa târziu îmi cânt “ păgân” aducerile-aminte. Acum am timp. În mine. Pentru gând. Acum mi-e slobodă iubirea din cuvinte. Mă-ntreabă lumea câte zile am. Ridic din toamnă, parcă, a plecare…. Îndrept timid o marți… către o joi… și las un vis de dor în fiecare!

405 poezii, 0 proze

BC

Barbu Cornelia

AutorAtelier

Dacă v-ați furișat la mine-n casă și scormonindu-mi prin gunoi, mi-ați îmbălat la vorbe fără noimă și ați făcut atâta tărăboi, mă-ntreb ce-ați fi făcut în locul meu de vi s-ar fi furat din inimă cuvinte și-apoi sucindu-le pe multe foi, un altul vi le-ar vinde?

2 poezii, 0 proze

Bogdan GaguBG

Bogdan Gagu

AutorAtelier

Artur Silvestri: "Prin ceea ce se cunoaste dintr-o creatie fara indoiala mai ampla, poezia lui Bogdan Gagu pare a fi ,dincolo de un aer ” deceptionist” izbitor , expresia unui suflet zbuciumat , terorizat de sfarsitul inevitabil ce se evoca pretutindeni cu o staruinta de vremuri apocaliptice. Poet al unei singure teme , el a dat totusi cateva exemple de literatura adevarata precum in memorabila poema ” cum murim”." Daniel Corbu:"Extrem de bogate în idei, afisînd un tragism autentic si un stil original." Iulian APOSTATU:"Bucuria nereținută că în Bogdan Gagu am descoperit un poet. Autentic, temerar, percutant prin idei și imagini, teribilist uneori, pentru că, vorba lui, „mă plimb pe magheru/ mănînc forneti și fumez că sunt baștan între aurolaci/ sunt tare de tot”. Felicitări, Bogdan Gagu! Și o tragere de mînecă la cei 24 ani: atenție la talantul ce vi s-a dat, să nu vă-nghită vedetismul de trecătoare modă!" INONI... "I" - INDESCIFRABIL... ce scriu sunt niste randuri goale care au NIMIC...

338 poezii, 0 proze

vis-s-vis

de Antemir Antonio Eduard

O latura - se intinde ca un tentacul... ti-atinge fruntea asudata de gandul transformarii mele in geometrie. Un unghi... mai putin favorabil iubirii iti rascoleste temerile. Apoi, trecem in spatiu,...

PoezieAtelier

Reverența literelor

de lolita

Mă izolează timpul ca pe-o nălucă atinsă de zbor. Mușcat-a Ieri brațul leșului viu: supărata nevoie de a trece cu greață prin oglinzile ce-și petrec contopirea... Slovele! Amicii mei, începe orașul...

PoezieAtelier

vis S.F.

de Liviu Nanu

Azi noapte am avut un vis. Dar nu un vis oarecare, banal, din acelea pe care le visezi de obicei. Am avut un vis S.F. Se făcea că eu eram binevoitorul, chematul. Adică aveam niște capacități de care...

Atelier

vis ș-un fluture mov, congruență sau egalitate

de kuttesch rudolph

visul clipelor însăilate pe aripa nescrisă a nopții, neputând naște vorbire, (nici măcar cuvinte ori silabe,) se suprapuse perfect (gândi poetul,) peste aripile unui fluture mov. spune-mi tu,...

PoezieAtelier

Despre Margareta Vis

de Ioana-Raluca Raducanu

Despre Margareta Vis s-a scris o singură dată Era iarnă și Margareta a fost văzută umblând goală pe stradă. Textul avea 250 de caractere și era un articol de coloană într-un cotidian. Fotografia care...

PoezieAtelier

Vis (amantei mele)

de Laurențiu Nelu Rădoi

De azi dimineață încerc să păstrez proaspăt în minte ceea ce s-a derulat atât de frumos spre dimineață atunci când dulceața acelui somn despre care îmi tot vorbești m-a răsfățat în lumina neobișnuită...

ProzăAtelier

Viata unui vis

de Silvia Martha Iordache

A fost candva un vis profund... A fost candva ceva inexplicabil. Dar ce mai este acum...? Parca deodata acel vis s-a dizolvat, Scurgandu-se in santurile pline de dezamagiri... Nici parca amintirea nu...

PoezieAtelier

copiii din vis

de tina

copiii blonzi din visul de-aseara ma rugau pentru a nu stiu cata oara sa-i scap din stransoarea mintii,sa-i salvez din marea gandurilor,sa-mi opresc strigarea catre suflete pierdute copiii din vis...

PoezieAtelier

Ploua în vis

de Vlad Flavius

Ploua în vis Gonit de-un lup hapsân alerg spre neștiutul hău mă gândesc să mă opresc ca să-mi trag sufletul și să mai privesc în urmă dar îl aud în urma mea gâfâind sinistru așa că îmi continui goana...

PoezieAtelier

VIS DE ZIDAR

de Tudor Opriș

V - Dulce Cosanzeana, Floare de poiana Nu vrei sa te- apropii Unduind ca plopii? Nu vrei sa te- apleci Peste pagini reci Asa cum rachita, Vesnic despletita, Cand albastrie unde Cerul nu- i raspunde?...

PoezieClasic