"ursul păcălind vulpea" – 2488 rezultate
0.02 secundeMeilisearchSilvia Ursul
1 poezii, 0 proze
Wolfgang Klein
Referințele autorului: M-am născut la Sibiu, de ziua copilului în 01.06.1956 cu mari dureri si greutați. Am terminat grădinița cu nota 10, școala generală ca pionier și am absolvit Liceul cu ultimile forțe. Când ăa intru la Facultate, familia a hotărât să-și stabiliască domiciliul în străinătate. M-au mituit cu o primă substanțiala ca să-mi parasesc locul copilăriei și să mă stabilesc în Mainz, Germania. Aici toată lumea m-a numit Ursul Carpatin, deci nu mi-au dat șansa timp de 20 de ani să mă acomodez în noua patrie. Dorul de casă și amintirile m-au adus de șase ori pe an pe meleagurile natale pe unde am vizitat fiecare metru pâtrat al acestei frumoase țări. Baștinașii din Germania ascultau cu mare placere povestirile aventurilor mele din România. Le-a facut așa de mare plăcere, încât m-au rugat să le scriu pe o coala de hârtie. Dintr-o coală s-au facut mai multe bucati, cu niste desene ale lui Marcus Reinheimer (Frankfurter Rundschau) și așa s-a nascut o cărticică mică, dar...
12 poezii, 0 proze
Galoiu Marian
Am descoperit în Marian Găloiu un veritabil fieldworker, adică un cercetător de teren dedicat ținuturilor natale, un dumitreștean aplecat asupra trecutului acestui colț de țară, mult încercat de-a lungul istoriei. Într-o vreme în care – așa cum spunea Simion Mehedinți – „nepoții nu mai cunosc nimic din vremea bunicilor”, iar trecutul se destramă atât de repede, Marian Găloiu luptă pentru protejarea patrimoniului local de orice agresiune exterioară. De la „Ursul de la Plai” (Al. I. Zamfirescu) la Căpitanul Nae Constantinescu, de la calea ferată ce urca pe Valea Râmnicului la „Drumul Sării”, de la podul peste Râmnic la școala de băieți, cartea descrie realitatea de altădată a celei mai mari așezări rurale de pe Valea Râmnicului Sărat, cuibărită între dealurile curburii carpatice, la hotarul celor două vechi principate românești. O undă de regret transpare din lucrarea dumitreșteanului convins că, întocmai ca noblețea, trecutul obligă....
25 poezii, 0 proze
Marius Ianuș
Marius Ianuș s-a născut în Brașov la 24 decembrie 1975. A debutat în volumul colectiv Ferestre \'98, Ed. Aristarc, Onești, 1998, (alături de Ioana Vlașin, Iulian Băicuș, Cecilia Ștefănescu, Doina Ioanid, Angelo Mitchievici și Victor Nichifor). A participat la volumul experimental 40238 Tescani, Ed. Image, București, 2000 (alaturi de Ioana Nicolaie, Mihai Ignat, Doina Ioanid, Ioan Godeanu, Domnica Drumea, Mircea Cărtărescu, Cecilia Ștefănescu și Florin Iaru. A debutat în volum individual cu Manifest anarhist și alte fracturi, ed. Vinea, 2000, volum nominalizat pentru premiile Uniunii Scriiitorilor. A mai publicat volumele: Hârtie igienică, editura etc, 1999, Ursul din containăr - un film cu mine, ed. Vinea, 2003, Hârtie igienică precedată de Primele Poezii, ed. Vinea, 2004. Este căsătorit cu poeta Domnica Drumea. A fondat: cenaclul Litere 2000, revista Fracturi, blogul literar hyperliteratura (împreună cu Cezar Nicolescu)
1 poezii, 0 proze
URSU MARIA
4 poezii, 0 proze
ursu izabela
o viata boema,traiesc,sunt fericita ca traiesc,iubesc,sunt fericita ca pot iubii,invat,sunt fericita ca mai am atit de multe de invatat,dar am grija cum traiesc,ce iubesc si ce invat.
2 poezii, 0 proze
Ursula K LeGuin
Ursula Kroeber was born in 1929 in Berkeley, California, where she grew up. Her parents were the anthropologist Alfred Kroeber and the writer Theodora Kroeber, author of Ishi. She went to Radcliffe College and did graduate work at Columbia University. She married Charles A. Le Guin, a historian, in Paris in 1953; they have lived in Portland, Oregon, since 1958, and have three children and three grandchildren. Ursula K. Le Guin writes both poetry and prose, and in various modes including realistic fiction, science fiction, fantasy, young children\'s books, books for young adults, screenplays, essays, verbal texts for musicians, and voicetexts for performance or recording. She has published six books of poetry, twenty novels, over a hundred short stories (collected in eleven volumes), four collections of essays, eleven books for children, and four volumes of translation. Few American writers have done work of such high quality in so many forms. Several of Le Guin’s major titles have...
0 poezii, 0 proze
Ursu Andrei
n. 1986 2001-2005- Liceul Teoretic "Emil Racovițã" Vaslui iunie 2005 - încetez sã mai scriu iulie 2005 - eșuez în a intra la facultate septembrie 2005 - încep sã uit ce înseamnã poezia...(mã angajez) 2008 - postez poeziile pe site astãzi - am uitat cu desãvãrșire sa scriu (sunt nevinovat).
26 poezii, 0 proze
ursu loredana adriana
1 poezii, 0 proze
Ursu Daniela
3 poezii, 0 proze
ursul păcălind vulpea
de Florentin Cristian
Ursului îi zice vulpea Să facă așa cum crede ea Să bage coada în gârlă pe față Ursul și-o rupse în ghiață Se gândi și ursul ce festă să-i facă Și imediat după ea aleargă Ce-ai pățit ți-ai rupt coada...
Boboteaza încălzirii globale
de Emilian Lican
Ce înseamnă să fii scriitor? Ce înseamnă școala veche a scrisului în comparație cu școala contemporană a ceva ce aparent nu mai există? Eu cred că nu este nici o diferență! Dragostea pentru scris...
Ursul păcălit de vulpe
de Ion Creanga
Era odata o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană și nu găsise nicăieri. Făcîndu-se ziua alba, vulpea ieși la marginea drumului și se culcă sub o tufă, gîndindu-se...
Ursul păcălit din nou
de Mihaela Rascu
Plânge ursul supărat Și de foame măcinat: -Mor, mor, mor și vai, vai, vai, În pădure nu-i mai trai, Murele mi le-am mâncat, Zmeurica s-a uscat, Pân-la iarnă ce mă fac Fără fructele ce-mi plac? -Hei,...
Corbul și vulpea – Fabulă de poveste
de Eugen Sfichi
Trece cuplul lor cu bine Peste ani și peste culpe: Corbul crește și devine... Ursul păcălit de vulpe.
Redundanța de a fi, tehnici de machiaj, vestimentație sau comportament pentru a evita repetițiile
de Bogdan Geana
Să vă spun o poveste! Bine, o poveste este și anecdota cu „copii, vreți să vă spun o poveste?” dar, cum nu e vreme de povești, mai puneți-vă pofta-n cui! Acum destui ani, pe când făceam tot felul de...
Farmecul discret al absentelor
de Adria Martin
Pentru ca intotdeauna am alergat Ca o ciuta prin viata mea si a altora, Cand m-am impiedicat de primele emotii, cand ma dureau geznele de stat la cersit, In picioare, M-am pomenit ca ma tem sa alerg,...
Minifabule fascinante de peisagistică dăruite prin intermediul paginii mele Agoniei.net
de Filip Tănase
Punte între subiecte Maestrul Nicușor Constantinescu este unul din textierii de lung metraj care a scris mult pentru compozitorii de muzică ușoară, pentru Teatrul de revistă Tănase și pentru TVR....
ursul și vulpea
de Florentin Cristian
ursul după cum se știe a fost păcălit de vulpe să-și rupă coada în apa înghețată dar eu am auzit așa și o altă continuare când s-au întâlnit vulpea a întrebat dacă a prins ceva ursul a zis că și-a...
ursul și vulpea
de Florentin Cristian
Ursul după cum se știe A fost păcălit de vulpe Să-și rupă coada În apa înghețată Dar eu am auzit așa Și o altă continuare Când s-au întâlnit Vulpea a întrebat Dacă a prins ceva Ursul a zis Că și-a...
