"ursul și pădurea" – 2488 rezultate
0.03 secundeMeilisearchWolfgang Klein
Referințele autorului: M-am născut la Sibiu, de ziua copilului în 01.06.1956 cu mari dureri si greutați. Am terminat grădinița cu nota 10, școala generală ca pionier și am absolvit Liceul cu ultimile forțe. Când ăa intru la Facultate, familia a hotărât să-și stabiliască domiciliul în străinătate. M-au mituit cu o primă substanțiala ca să-mi parasesc locul copilăriei și să mă stabilesc în Mainz, Germania. Aici toată lumea m-a numit Ursul Carpatin, deci nu mi-au dat șansa timp de 20 de ani să mă acomodez în noua patrie. Dorul de casă și amintirile m-au adus de șase ori pe an pe meleagurile natale pe unde am vizitat fiecare metru pâtrat al acestei frumoase țări. Baștinașii din Germania ascultau cu mare placere povestirile aventurilor mele din România. Le-a facut așa de mare plăcere, încât m-au rugat să le scriu pe o coala de hârtie. Dintr-o coală s-au facut mai multe bucati, cu niste desene ale lui Marcus Reinheimer (Frankfurter Rundschau) și așa s-a nascut o cărticică mică, dar...
12 poezii, 0 proze
Marius Ianuș
Marius Ianuș s-a născut în Brașov la 24 decembrie 1975. A debutat în volumul colectiv Ferestre \'98, Ed. Aristarc, Onești, 1998, (alături de Ioana Vlașin, Iulian Băicuș, Cecilia Ștefănescu, Doina Ioanid, Angelo Mitchievici și Victor Nichifor). A participat la volumul experimental 40238 Tescani, Ed. Image, București, 2000 (alaturi de Ioana Nicolaie, Mihai Ignat, Doina Ioanid, Ioan Godeanu, Domnica Drumea, Mircea Cărtărescu, Cecilia Ștefănescu și Florin Iaru. A debutat în volum individual cu Manifest anarhist și alte fracturi, ed. Vinea, 2000, volum nominalizat pentru premiile Uniunii Scriiitorilor. A mai publicat volumele: Hârtie igienică, editura etc, 1999, Ursul din containăr - un film cu mine, ed. Vinea, 2003, Hârtie igienică precedată de Primele Poezii, ed. Vinea, 2004. Este căsătorit cu poeta Domnica Drumea. A fondat: cenaclul Litere 2000, revista Fracturi, blogul literar hyperliteratura (împreună cu Cezar Nicolescu)
1 poezii, 0 proze
ursu izabela
o viata boema,traiesc,sunt fericita ca traiesc,iubesc,sunt fericita ca pot iubii,invat,sunt fericita ca mai am atit de multe de invatat,dar am grija cum traiesc,ce iubesc si ce invat.
2 poezii, 0 proze
Silvia Ursu
Nascuta iarna, 1985. Imi place sa visez ca zbor si urasc sa ma trezesc pentru ca sa inteleg ca n-am zburat. As vrea sa dau odata BAC-ul care ma sufoca cu aceste trei litere. Am vrut sa fiu jurnalist. Si sunt... Am vrut sa citesc mult. Si am citit... De aceea sunt obsedata de tot ce inseamna literatura.
5 poezii, 0 proze
Ursula Șchiopu
Ursula Mariana Șchiopu s-a născut la 30 iulie 1918, în comuna Mihai Viteazul județul Cluj. Intre anii 1937 - 1941 urmează cursurile Facultăților de Filosofie și de Litere, din cadrul Universității București. In 1949, devine asistent la Catedra de Psihologie din cadrul Facultății de Psihologie din București, apoi, mai târziu, devine lector (1950), conferențiar (1963) și profesor universitar (1967). Este prima femeie care primește titlul de profesor universitar și primul conducător de doctorat din domeniul științelor psiho-pedagogice în România. Profesor universitar, doctor in stiinte, Doctor Honoris Causa al Universității de Vest, Timisoara, Doctor Honoris Causa al Universitatii \"Ovidius\", din Constanța. Din anul 1968 și până in prezent, a mentorizat 52 doctoranzi, din țară, dar și din SUA, Canada, Italia, Grecia, Siria, Venezuela, Peru etc. Curs de specializare la CIE (Centre International de L’enfance) unde a primit diploma nr. 1 (la Paris, Fontainebleau). Tot în 1963 și-a susținut...
1 poezii, 0 proze
Mihaela Sălăvăstru Ursu
1994-1999 Liceul de Arte Plastice Timisoara ,secția Pictură 1999-2002 Universitatea Mihai Eminescu Timisora ,Facultatea de Asistenta Sociala si Pshihologie- Sectia Pshihologie 2002- se intrerup studiile de pshihologie 2002-2007 Universitatea de Știinte Agricole și Medicină Veterinara a Banatului Timișoara Facultatea de Horticultura ,Specializare Peisagistica 2008-2009 se finalizeaza studiile de pshihologie 2010 -2013 Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului - Timisoara - Doctorat -Departamentul de Horticultura ( legumicultura ornamentala)- (Cercetării privind producerea materiiui saditor la unele specii legumicole ornamentale si inteoducerea acestora in amenajarile peisagere) 2009 -prezent profesor
18 poezii, 0 proze
Gheorghe Ursu
· 1 iulie 1926 - Gheorghe Ursu se naste in orasul basarabean Soroca. Parintii, tatal Vasile din Galati, mama Margareta din Magura Ilvei Nasaud, amindoi medici chirurgi. · 1932 - 1936 - Face scoala primara la Soroca. · 1936 - 1941 - Urmeaza cursurile Liceului din Soroca. · 1941 - Anii razboiului gasesc familia Ursu la Galati, orasul de origine al doctorului Vasile Ursu. Bunicii din partea mamei, impreuna cu alti zece membri ai familiei acesteia, sint ucisi de nazisti la Auschwitz. · 1942 - 1945 - Continua cursurile liceale la Liceul \"Vasile Alexandri\" din Galati. Participa la actiunile unui grup anti-nazist, din care faceau parte si scriitorii Iordan Chimet si Camil Baciu. In iunie 1944 se inscrie in U.T.C., ducind in continuare o activitate anti-nazista. Siguranta antonesciana il urmareste. · 1944 - Isi face debutul in literatura in cotidianul de orientare democratica \"Ecoul\", in pagina literara realizata de Miron Radu Paraschivescu, Virgil Ierunca si Ion Caraion. Publica un...
3 poezii, 0 proze
George Alexe
teolog ortodox, critic literar S-a nascut la 26 noiembrie 1925, la Smardan (Buzau); fiul lui Constantin si Vitza (n. Serban); casatorit cu Ruxandra Didi (n.Ursu), in anul 1960. Studii: A absolvit Seminarul Teologic "Kesarie Episcopul" din Buzau (1945), Facultatea de Teologie a Universitaitii din Bucuresti (1948) si lnstitutul Teologic de grad universitar din Bucuresti (1949); licentiat in Teologie; studii postuniversitare (1951-1955). Editor si redactor la revistele religioase ale Patriarhiei Romane din Bucuresti (1956-1959); bibliotecar, Biblioteca Bisericii Ortodoxe Romane (B.O.R.) a Sfantului Sinod (1951-1965); inspector general la Departamentul de Relatii Externe al Patriarhiei (1965-1969). Activitatea sa teologica si literara s-a materializat in publicarea de eseuri, studii si articole despre spiritualitatea romaneasca in revistele vremii. A participat cu comunicari teologice, istorice si literare la simpozioane si congrese Internationale din Statele Unite, Canada si Austria....
0 poezii, 0 proze
George Pallady
Membru al "Academiei Bârlădene". "Activitatea societății literare "Academia Bîrlădeană" se înscrie în lanțul unor prestigioase manifestări care au dat contur vieții culturale a Bârladului de-a lungul anilor. Poate dacă acestă societate nu și-ar fi fãcut din tradiție un drapel și din localism o armă de luptă, locul ei în cultura românească ar fi fost altul. Totuși "Academia Bârlădeană" rămâne un foarte frumos moment de interes nu numai local, mostenirea ei, preluată critic, putând fi valorificată în realizarea scopurilor prezentului. Activitatea societății literare bârlădene se intensifică simtțitor - cantitativ , dar și calitativ - după 1920. Erau acum cunoscute sezătorile cu public (peste 60 la număr), la care coferențiau George Tutoveanu, Victor Ion Popa, G.G. Ursu, Mircea Pavelescu, George Pallady, George Tutoveanu, Ionel Teodoreanu, Anastasie Mândru, Tudor Vianu, I. A. Basarabescu."
1 poezii, 0 proze
Silvia Ursul
1 poezii, 0 proze
ursul și pădurea
de Maxim Vasile paul
Ursul -il știți și voi cum e posac- S-a gândit că-i timpul de-o schimbare, Așa că și-a pus în spate un rucsac și s-a dus în lumea largă-ntr-o plimbare! Voi merge azi la psiholog Să îmi ghicească nu-n...
Pădurea și omul
de Viorel Darie
Pădurea și omul Pădurea La început a fost pădure. Pădure, pădure, pădure. Se-ntindea oriunde priveai cu ochii. De fapt, atunci nici nu era pădure. Erau doar copaci. Copaci mari, uriași, cu coroanele...
ÎNTÂLNIRILE OMULUI CU URSUL
de Toth Arpád
ÎNTÂLNIRILE OMULUI CU URSUL POVESTIRILE OAMENILOR CARE S-AU ÎNTÂLNIT CU URSUL „România prezintă recordul mondial prin piesa dobândită la Prundu Bârgău ( 1994 ), cu craniul de 69, 2 puncte” Extras din...
Întâlnirile omului cu ursul 3
de Toth Arpád
Anton Liviu Ionuț, Zăbala: Veneam cu caii pe un drum. Caii erau obișnuiți cu drumul. Deodată s-au oprit. Era un mal mare pe ambele părți. Eu veneam în spate. La 20 de metri apare ursul. Atât de tare...
O problemă
de George Pașa
S-au strâns odat\', într-un sobor, animalele-n pădure: Vulpi cu cozile stufoase, iepuri cu ochii de mure, Viezuri, urși, chiar coțofene, pitpalaci de prin poiene; Toată pădurea vuia, soarele clipea...
Ursul
de corui mihai george
Ursul e o fiară sălbatică, un vârf al naturii, o încununare măreață a genelor și miraculoasele scrieri ale programelor de la începuturi, până în zilele noastre ce urmăresc lanțurile ADN, hăt de...
Întâlnirile omului cu ursul 4
de Toth Arpád
Macove Nicolae, pădurar, Zagon, 53 de ani: Mergeam pe un drum și la 3 metri de drum era o plantație. Drumul urca, apoi cobora. La 3 m din stânga a apărut ursul, chiar în dreptul meu. M-am aruncat pe...
Întâlnirile omului cu ursul (Ursus arctos arctos) 34
de Toth Arpád
Kovács Ferencz, Păpăuți, pensionar, fost muncitor forestier. A avut 80 de ani, in anul 2008. Această întâmplare a fost povestită în anul 2008 doamnei profesoare Bede Erika din Sfântu Gheorghe,...
Întâlnirile omului cu ursul 5
de Toth Arpád
Bălaș Alexe, pădurar, Covasna, 60 de ani: 1. Într-un am fost la observatorul de urși de la Pârâul Þiganului. Cum am ajuns acolo am observat că ursul dormea lângă troaca cu concentrate. Am urcat în...
Vînătoarea
de ciprian vaida
S-au înegrit columnele de seară,și-am amuțit de tot.Picură din streșini cristal.Cerul este închis .Am plecat după vulpi.Aburul moale î-mi curge prin gură.Miros o capră.Lațurile le am închise bine la...
