Mihaela Sălăvăstru Ursu

E frig, e viscol cu aripi reci de îngeri căzuți din dragoste. Și poate că și în sufletul tău e la fel. Nu știu! EU, m-am ascuns în flori de gheață să te privesc în tăcere cum te stingi ca o

Deschizi o fereastra și ucizi o floare. Dragostea e un om plangând în petale, Disperat, să-și arate lacrimile oricui. Mâini goale așteaptă ploaia . Ea încă mai dansează unui nor În care

Primăvara alergăm cu picoarele goale în roua dimineții! Inocenti privim spre lumina ce crește în noi. Privim spre iubire!

Am vrut să-ți fiu o frunza din ramuri de iubire. Am ruginit cu timpul. De mine te scuturi azi, tu și culorile. Și iarna iată că vine!

Privim... Un sărut, o dulce revedere. Același drum, dar nu aceeași clipă. Tu-mi zâmbești mereu cu adio ascuns. Un pas în umbră Stă pe loc. Așa că m-am uitat la umbră. Nisipuri se stâng

Luna pe cer nu mai are puterea ei, Nici stele nu sunt aprinse . Un lup urlă în ger la cer . O singură lumânăre stă în odaie și ea pe terminate. Târziu, clopotul ceasului

Dimineață. O durere teribilă ce imi ține spatele. Cafeaua. Gustul ei mă amărăște azi. Ascult Simply Red, Un album vechi, blue ca privirea mea adumbrită. Amintirea zilelelor

Din cafeaua neagră îți mai sorb gustul, privirea, toate amărui, fără bule mici de zahăr. Undeva, în ultima clipă, aș fi vrut să nasc puțină bezea și ciocolată. M-am întors. Ști... De

Ninge! Viscol îmi cuprinde ultima răsuflare . În câmpulul alb, se ridică o statuie: EU! Eu, în parestezie, la poarta sufletului tău așteptând primăvara.

Caniculă. Mii de grade topesc mintea și sufletul. Amalgam, confuz, steril e corpul. Dorința : un duș prelungit. Ajung acasa. Scot instalația sanitară pentru cadă și duș abia cumpărată din

Și vântul iar plânge! Viscolul latră! Șosele-s dalbe! Paianjeni-n ureche îmi țes. Pumnalul m-apasă și stele pier.

Două frunze coapte părăsesc copacul în bătaia vântului. Copilul le ridică dar pentru portocal. Un perete albastru, Două frunze ruginii, Roagă stelele să le înverzească. Moartea

Se aude un pas pe scară Ce urcă ușor Promisiunea începutului. Tu imi bați la ușa cu zăvor. Se vorbește depre ultimul val... De embrionul, ce se infășoara pe patul cu cersafuri

Destinul joacă dincolo de infinit... Pe insula omului dorm in tihnă teii obosiți!

Am văzut cerul, ultima clipă din visul meu... Cu tine visul nu se mai termină! TU și EU!

Norii sunt cearșaf pe soare. În lumea asta gri, nimeni, nu mai reușește să zâmbească. Ochiul albastru plânge, căci a zărit mărunțișul. Nori mari se adună asupra unei minți îngândurate.

zi de zi, lună de lună, izvorăsc din mine insule. Mari gânduri. Doame, care e adresa mea?

Picuri, picuri vechi. Plouă! În toamna asta rece amorul e în vreme de beție .