"urmând Hiperionii" – 4376 rezultate
0.01 secundeMeilisearchBojinca Iulian
Am apărut de nicăieri și probabil tot înspre așa ceva mă îndrept. Student în anul IV Informatică, venit pe un drum real și urmând aceeași traiectorie, nu am merite și aprecieri la adresa creațiilor mele artistice( muzicale, lirice, beletristice). Crescut în zonă de sat, abia acum îmi iau zborul. O notă importantă ar putea fi înclinația mea spre aria rock-ului
12 poezii, 0 proze
Sebastian Liviu Ciorba
Sunt un vărsător crescut în Ardeal,cu capul pierdut prin norii patriei..sunt crescut în spirit ortodox și cu orizonturi deschise.Am studiat la o școală pedagogică, urmând apoi liceul sportiv și culminând cu studiul științelor juridice.În prezent sunt un pui de om.
29 poezii, 0 proze
Andreea Filofteia Vîlcu
M-am născut la 06 decembrie 1988, în orașul Brezoi din județul Vâlcea. Am început în orașul natal cu școala primară și cu gimnaziul, urmând și ciclul inferior liceal în același loc. Am "debutat" literar în cadrul unei reviste școlare încă din anii 1999, fiind undeva prin clasa a treia, cu proza scurtă "Gânduri pentru mama". Urmeaza alte apariții de proză scurtă în cadrul acestui proiect desfășurat de către liceu, după care, la vârsta de 16 ani încep o colaborare în regim de redactor cu un ziar saptămânal local. În 2006 mi se oferă o altă colaborare în regim de redactor în cadrul unei reviste lunare din Râmnicu Valcea, distribuite și în Germania. Simultan scriu poezie și proză scurtă și pentru un alt cotidiam săptămânal dâmbovițean, ulterior devenind Secretar General de Redacție în cadrul revistei sus amintite. Am reununțat însă mai târziu la toate aceste lucruri, momentan făcând încercări de a realiza proiecte personale.
24 poezii, 0 proze
ruslan moscalu
Nascut la poale de ape, adica pe albia raului Nistru, de langa orasul Soroca, am trecut prin copilarie , urmand mai intai scoala primara in satul Stanca, apoi pe cea din o. Soroca, acum ma aflu la facultate in Chisinau....Ma descrie insa consider ca cel mai frumos cuvantul...Cel mai important este ca ma aflu aici in sufletul neamului meu si ar fi bine sa cunoastem cu adevarat alchimia vietii, prin arta esentiala a vietii,- frumosul, deoarece daca nu ar exista nimic minunat in aceasta viata consider ca nici nu ar merita sa existam! Cu drag de voi, semnez eu,- Ruslan
10 poezii, 0 proze
Louise Gareau-Des Bois
S-a născut la Montreal - 1934 Și-a luat licența în filosofie și limba spaniolă la Universitatea din Montreal, tot acolo urmând și un curs de creație literară. Ca într-un fel de cânt liturgic, Louise Gareau-Des Bois, perfect stăpână pe nuanțele limbii, dă expresie în poemele sale celor mai profunde sentimente umane. Volume: “Cuvinte de apă și sânge” (Paris, 1970) “Spărturi” (Quebec, 1976)
1 poezii, 0 proze
dinu pop
Nasut intr-un sat din Satu-Mare cu posibilitati de afirmare si succes reduse si eclipsate de necazurile unei familii sarace,cu 8 clase terminate si aspiratia continua de a creea ceva frumos in literatura sau poezie urmand exemplul unui alt scriitor nascut cu un secol inaintea mea"JACK LONDON".....cam asta sunt eu deocamdata!
1 poezii, 0 proze
Costi Serban
Nascut in 1990. Scriu de la varsta de 8 ani, urmand sa public in diferitele reviste ale scolii, fiind redactor-sef in gimnazniu si in liceu; scriu proza, poezie, in general avand un element fantastic. Cateodata este greu a iti da seama ce e fantastic si ce nu e.
1 poezii, 0 proze
Albert Camus
- se naste la 7 Noiembrie 1913, ca al doilea fiu al lui Lucien Camus si Catherine Camus - 1914 – izbucneste primul razboi mondial. Tatal lui, ranit pe front, moare intr-un spital din Saint Brieue. Catherine, impreuna cu cei doi copii se stabileste la Alger, castigandu-si existenta ca femeie de serviciu. Camus isi petrece copilaria intre mama sa, aproape surda si vorbind foarte putin, un unchi infirm si fratele sau, Lucien - 1918-1923 – urmeaza cursurile scolii comunale de pe strada Aumerat - 1923-1930 – urmeaza ca bursier, cursurile liceului din Alger - 1925 – apare romanul Falsificatorii de bani” - 1930 – primele semen ale tuberculozei - 1932 – isi continua studiile urmand cursul superior al liceului. Debuteaza in presa, publicand articole pentru revista Sud - 1933 – venirea lui Hitler la putere. Camus militeaza in Miscarea antifascista Amsterdam-Pleyel, infiintata de Henri Barbusse si Romain Rolland. Il citeste pe Proust, asupra caruia se va opri mai tarziu indelung, in eseul sau...
18 poezii, 0 proze
Bodnărescu Vasile- Carol
Sunt născut la 22 octombrie 1986 în localitatea Lugoj, județul Timiș, din părinți români: Vasile Bodnărescu din satul Marginea, județul Suceava și soția sa Irina, născută Irina Molnar, din satul Târgoviște, județul Timiș. Am o sora pe nume Irina. Isteț și cuminte, gimnaziul "a fost petrecut" la liceul Pedagogic, din Caransebeș; liceul la Grup Școlar Construcții de Mașini în Caransebeș; facultatea la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, profilul Protecția Plantelor și ultima etapă a vieții mele de formare școlară s-a petrecut tot la aceeași universitate, urmând cursuri de master la specializarea Utilizării Durabile a Terenurilor Agricole. M-am apucat de poezie în anul 1997, pe 21.10. phlow_punk@yahoo.com
9 poezii, 0 proze
Dumitru Balea
M-am nascut in comuna Ieud,din judetul Maramures, in '88.Am facut scoala generala im satul natal,iar laliceu am plecat in orasul Zalau. Acum sunt in clasa a XI-a,la filologie. La varsta de 12 ani am publicat prima mea poezie,in ziarul "Graiul Maramuresului".Apoi am mai publicat ceva poezii in revista scolii,la 16 ani.Acum un articol si alte poezii sunt la redactia altei reviste a scolii,urmand sa fie publicate in decembrie.
1 poezii, 0 proze
urmând Hiperionii
de FLOARE PETROV
se odihnește timpul pe o semiramidă, ghirlanda cu crini îi atârnă la gât, se înalță în lumină speranța mea timidă, dar și sufletul care prin noroi s-a târât. m-am născut ca fluturul dintr-o omidă,...
între vizionarism și intuiție.
de FLOARE PETROV
Privind istoria Daciei pina in zilele noastre este o succesiune de sacrificii si sacrificati, martiri, eroi, iobagi, sclavi, sarmani, infometati. uriasa punte a suferintelor oglindeste istoria...
Lucrul pe o frecventa astrală
de FLOARE PETROV
Cind destinul meu se afla in faza de conjuncție macro/ microcosmica pe o frecvență astrală/ancestrală nu mă pot exclude, eu fiind cercul/centrul,precum în cazul scriitorului autobiografic- fiind...
Despre valorile tradiționale
de FLOARE PETROV
Oamenii cei mai apreciați și respectați, cei mai iubiți de Dumnezeu sunt cei care au crescut și s-au format cu valorile tradiționale, morale și spirituale. Iubirea, credința, omenia, blândețea,...
Cronologia iconostasului însângerat.
de FLOARE PETROV
e mare sărbătoare, dar eu tresalt atipic dureros prin rezonanța spiritelor rare, ce au pierit în temnițe de sânge. sub pielea diafană nobilă augustă au invadat păduchii de aur, demonii roșii cu guri...
[urmând un joc al imaginației am deschis ultima sticlă]
de Daniel Dăian
am dezlegat libertatea de la gâtul câinelui iar din luna asta plină de afară am început să privesc cum se întâmplă oamenii contrafăcuți și poți spune orice chiar nu mă interesează excepțiile atâta...
Urmând îndemnul lui Bacovia
de adrian rentea
În țara asta tristă și plină de umor îndemnul lui Bacovia pare mai actual ca oricând nu te sfii de nedumerirea din priviri croiește-ți lumea ta modeleaz-o după cum ți-e voia lasă inima să aleagă...
Urmând chemarea
de Mevlana Jalaluddin Rumi
În sfârșit ai sfărâmat strânsoarea și ai plecat către lumea nevăzută. Mă întreb, mă întreb… pe ce cale ai plecat în lume? Ai bătut cu putere din pene și aripi și ți-ai sfărâmat colivia; Te-ai înălțat...
Balada domnilor de altădată urmând zisele dinainte
de François Villon
Unde-i Calist al treilea, care Ca ultimul cu-acest blazon Doar patru ani fu papă, oare? Alfons, rege în Aragon Sfiosul duce de Bourbon, Și Artus, duce de Bretaigne, Carol, al șaptelea pe tron? Dar...
Balada domnilor de altădată urmând zisele dinainte
de François Villon
Unde-i Calist al treilea, care Ca ultimul cu-acest blazon Doar patru ani fu papă, oare? Alfons, rege în Aragon Sfiosul duce de Bourbon, Și Artus, duce de Bretaigne, Carol, al șaptelea pe tron? Dar...
