Sebastian Liviu Ciorba

Intregu\'mi suflet caramelizat in fericire Eu ti\'l ofer pe un platou de stele Sa ai tot universul vast in tine Si chiar mai mult, intreaga mea iubire. Cu dulci placeri tu imi brazdezi

îmi pun simțirile-ntr-un fuior de mosc, și-l dau la tors în fiecare zi, prinzând în el bilete de amor în care te-am pictat cu-acorduri de viori. în fiecare zi mai plăsmuiesc un fir pe care îl

te simt iubire, cum te cuibărești în mine cum stai atât de caldă, culcată întru mine când te cuprind în brațe și mă-nvârt cu tine ținându-te la piept căci mi-e atât de bine și te iubesc. ador

demult eu scriu din mine, părți ce mă descriu pe care le atârn, trunchiat, pe un postav, clipind fără-ncetare la clipa ce-o să vie mergând ca un școlar la seminar. și nu demult am învățat

PS: iti scriu din mine, iti scriu de dor iti scriu din nou, iti scriu scrisori de mai multe ori iti scriu din nori si arunc cu mii de flori sentimentale in tine. Eu sunt un om si te iubesc in toate

iubește cum îți este firea, fără limite sau preț, iubește liber și cu dăruire, iubește... ea îți e menirea. Iubirea nu e egoistă, te deschide cum nici nu gândești, îți dă trăiri amplificate de te

Hălăduind, îmi cânt perfect în mine-un imn Pirogravat de ieri prin încăperi Iar azi, pastelat, mă\'ntind peste copaci Cu degetele amprentate\'n cleiul tău de zei. Ne durgălim idei prin

Te hrănești cu aer, cu visul ce transpare din fiecare, privești prin mine, prin noi..prin tine….dincolo de ce văd eu…și traiești. Þi’ai agățat sufletul de coastă și’ți joci în reluare actul, ai

Călătoream și ieri prin spațiile dintre voi și noi cu gura plină de căpșuni. Erau atât de zemoase și aromate că îmi lăsa gura apă, deși nu mai avea unde se scurge; mă întâlneam cu tot felul de ființe

Intr-o noapte m-am trezit în lumea reală. Fizic arătam de aceiași vârstă. Știi? Și nici nu mai simteam cu ochii visătorului, ci era o senzație stranie. În orice caz era un fel de vară, în cel mai rău

Imi fluturam fiinta in eter Umbland carari ce n’au fost cunoscute In ochi luceau bucatile de cer ...rubinul se’nchista intins p’alei. Imi cautam emotiile nebune Gustand din seva ce ne umple

Voi cu zâmbetele fade Călcați pe aripa lovită, Striviți cu ipocrizia voastră Pe cel cu răngi înfipte’n suflet. Sufletu\' stigmat îmi strigă Ce-am cu el de’l fac să plângă.. Îl îndop cu

Privesc sentimente topite Și-mi scurg iubirea prin sită. Aștern gândul pe geamuri oarbe, Crăpate de-atâtea priviri aruncate, Și totuși mereu deschise spre stele. Idei gâdilate prin prisme

În asfințit de soare glazurat Topit pe bolta gândurilor noastre, Îmi las sufletul purtat În vânturi coapte cu miros de sare. Prin raze de mătase cafenii Toarse-n furca unei sfinte

Trăim într+o poveste, și asta mă încântă Căci noi sunte ființe ce nu avem sfârșit Trăim și după moarte, în lumea noastră-clipă Precum e inorogul când este evocat. Iubim ce ne’nconjoară, lumina

Printre atâtea pietre sterse Aruncate în neștire Se ascund cristale crude Energii în formă pură. Sunt oameni care’i simți în suflet Că au puteri nemărginite, Să creeze increatul Si să

De-ai ști să mă refaci tu înger Să știu, să pot să te iubesc, Tânjesc să-ți simt suflarea oarbă Deși probabil mă detești. Trăiec păcatul vieții mele Nici nu mai știu de ce o fac, Aș vrea

În viața mea de servitor Am plâns alături amândoi, De dor sublim și închegat Dorind, ne căutam în pat. Cuprinși de patimi, dependenți... „Și te doresc ca un nebun ...ce dor îmi e de-al tău