Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"sursa nr. 3 din manșeta scrobită. fiecare la rându-i"9811 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Alexandru BogdanoviciAB

Alexandru Bogdanovici

AutorClasic

Născut la 8 iunie 1924, la Soroca, Basarabia, Alexandru (Șura) Bogdanovici urmează în aceeași localitate cursurile școlii primare și ale primelor clase de liceu, întrerupte de întâia sa arestare, iar clasele a VI-a și a VII-a (1938-1939) le frecventeză la Liceul Internat din Iași. Din martie și până la 23 august 1944 se află, împreună cu familia, în refugiu, la Râmnicu-Vâlcea, unde au locuit în strada Știrbei Vodă nr. 29. Din pricina altor privări de libertate, n-a izbutit să-și susțină bacalaureatul decât în anul 1947. A fost clasificat al 14-lea, din 104 candidați; șef al acelei promoții a fost viitorul profesor universitar, critic și istoric literar Liviu Leonte, care a avut neajunsuri nemeritate din pricina noii și ultimei arestări a colegului Bogdanovici, în 1948. Tot în 1947, Alexandru Bogdanovici se înscrie la Facultatea de Drept și Filosofie din capitala Moldovei. În anii 1939-1940, a frecventat și absolvit cursul de limba italiană la L’Istituto di Cultura Italiana in Romania,...

6 poezii, 0 proze

IC

iacob constantin

AutorAtelier

23 09 1978 m-am infiintat pe lume realizari: 0

2 poezii, 0 proze

Sun TzuST

Sun Tzu

AutorClasic

Singura sursa care a ramas cu privire la Sun Tzu, este biografia scrisa in secolul II i.Hr de catre istoricul Sina Qian, care il descrie ca un general ce a locuit in statul Wu in secolul VI i.Hr. Oricum, biografia nu este sustinuta de catre alte surse ale vremii respective si atat forma cat si continutul indica faptul ca a fost scrisa intre anii 400 i.Hr si 320 i.Hr. . - Lucrarea sa, "Arta Razboiului" ("Art of War") ofera un numar de indicii directe catre viata sa. De exemplu, carele de lupta descrise de el au fost folosite pentru o scurta perioada la sfarsitul secolului 4 i.Hr. , precum si alte lucruri care indica aceeasi perioada. - Niste studenti au dedus ca, de fapt opera lui Sun Tzu a fost scrisa de niste filosofi chinezi necunoscuti si ca Sun Tzu nu a existat cu adevarat ca si persoana istorica. - In 1972 un ser de texte gravate in bambus au fost descoperite intr-un mormant de langa Linyi in Shandong. Acestea au ajutat la confirmarea textului care era deja cunoscut si de...

2 poezii, 0 proze

C

claudiacretu

AutorAtelier

Am 20 de ani,inca.Imi place sa scriu poezii chiar as vrea sa-mi scot un mini volum .Sunt o fire curioasa ceea ce ma indeamna sa caut in orice sursa de inspiratie.

1 poezii, 0 proze

Marius AdrianMA

Marius Adrian

AutorAtelier

Sunt un tânăr,actualmente student la facultatea de Geografie și Geologie Iași,anul 2.Pasionat de munte și de ieșirile în natură.Scriu,ca și ceilalți,doar când am o sursă de inspirație,o muză. Mulțumesc.

17 poezii, 0 proze

Flora Mărgărit StănescuFS

Flora Mărgărit Stănescu

AutorAtelier

Sunt un om care vine dintre oameni și se îndreaptă tot către ei. Din moment ce viața cu bune și rele este sursa mea de inspirație, consider ca așa este normal și corect. Culeg întâmplări de la oameni și le dăruiesc oamenilor, trecute prin filtrul personal și redate în stil personal. Flora Mărgărit Stănescu Nu scriu decit de placere si pentru a aduce bucurie cititorilor ce agreaza stilul meu.

23 poezii, 0 proze

mocanu cristinaMC

mocanu cristina

AutorAtelier

Nascuta aproape de freamătul Mării Negre, in Mangalia... rapita si aruncata intr-un oras de langa Dunare, Galati... In prezent ratacind in orasul teilor -sursa de inspiratie pentru marele poet... Poate ma voi regasi si eu aici. Mi-am propus sa fac acest lucru ajutata de UAIC. :) Asadar, studenta la Litere...

4 poezii, 0 proze

Matsuo BashoMB

Matsuo Basho

AutorClasic

Nascut intr-o renumita familie de samurai,Basho( pe numele sau adevarat Matsuo Munefusa) a respins lumea in care s-a nascut, devenind un vagabond.Preocupat de Zen, de istoria si poezia clasica chineza.Din 1667 a trait in Edo (actualul Tokyo), unde a inceput sa scrie haiku. Basho introduce o dimensiune mistica in cele mai multe din versurile sale si incearca sa exprime teme universale prin imagini simple din natura. Basho a privit poezia ca un mod de viata, crezînd că ea poate fi o sursă a iluminării. "Sa nu mergi pe urmele pasilor vechilor maestri, ci caută ceea ce au văzut ei.",spunea Basho.

23 poezii, 0 proze

GE

GUNNAR EKELÕF

AutorClasic

A fost o personalitate complexă a liricii suedeze unul dintre cei mai importanți scriitori din Suedia. S-a născut în anul 1907 și a murit în 1968. A studiat limbile orientale la Londra și Uppsala și muzica la Paris. În 1932 îi apar primele traduceri din lirica franceză și totodată primul volum de poezii „ Sent på jorden”(târziu pe pamânt), o mostră de suprarealism suedez. În 1958 a fost primit în Academia Suedeză. Poet profund, un inovator al limbajului în limba suedeză, Gunnar Ekelöf a scris și multe cărți de proză și a semnat recenzii literare. A fost un mare iubitor al vechii culturi bizantine, iar țări ca Grecia, Turcia, Iugoslavia au constituit pentru el o bogată sursă de inspirație poetică.

10 poezii, 0 proze

Hector Hugh MunroHM

Hector Hugh Munro

AutorClasic

Saki (1870-1916) este pseudonimul lui Hector Hugh Munro Scotianul Hector Hugh Munro si-a publicat articolele si povestirile sub pseudonimul Saki, inspirat poate de paharnicul lui Omar Kayyam. Considerat un maestru al prozei scurte, deseori comparat cu O. Henri si Dorothy Parker, Saki a fost un critic al epocii eduardiene , de cele mai multe ori intr-un stil macabru si crud. A fost crescut de matusile lui, care nu de multe ori au folosit si metode mai dure de a-l educa; sursa de inspiratie pentru personajele lui de mai tarziu.. A fost politist, jurnalist la Westminster Gazette, Daily Express, Bystander, Morning Post si Outlook, corespondent al ziarului Morning Post in Balcani iar, la izbucnirea primului razboi mondial, s-a inrolat in armata cu toate ca depasise varsta. Desi de multe ori ranit si inapt sa lupte s-a incapatanat sa ramana pe front unde a si murit impuscat. Se spune ca ultimele lui cuvinte au fost : \"Put that damned cigarette out!\" Dupa moartea lui, sora sa i-a distrus...

1 poezii, 0 proze

sursa nr. 3 din manșeta scrobită. fiecare la rându-i

de Plopeanu Petrache

cei întrebați încontinuu răspundeau invariabil folosind mai ales vocale nu nu era o fire boemă mai degrabă credea cu strășnicie în falsitatea miezului de noapte și împodobea firele de iarbă cu...

PoezieAtelier

un învățător cu o operă nepublicată

de nicolae tomescu

| In casa unor rude am găsit un caiet gros pe a cărui copertă abia se poate citi: Comuna Vale. Monografie de Gheorghe Ittu, învățător pensionar Cluj, 27 februarie 1950. Cu aceeași peniță înmuiată în...

ProzăAtelier

un învățător cu o operă nepublicată

de nicolae tomescu

un învățător cu o operă nepublicată proză [ In casa unor rude am găsit un caiet gros pe a cărui copertă abia se poate citi: Comuna Vale. Monografie de Gheorghe Ittu, învățător pensionar Cluj, 27...

Atelier

Carol Iancu -""Evreii din Hârlău. Istoria unei comunități"

de Marina Nicolaev

Miercuri, 3 aprilie 2013 la ora 11,30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) va avea loc lansarea cărții Evreii din Hârlau. Istoria unei comunități de Carol Iancu, apărută în...

Atelier

Un om universal între noi: omagiu lui Benjamin Fondane, la INALCO din Paris

de marlena braester

De la stanga la dreapta: Basarab Nicolescu, Ramona Fotiade, Dominique Guedj,Magda Cârneci, Olivier Salazar Corespondență din Paris de la Jean-Yves CONRAD, 25 februarie 2005 25 februarie 2005....

ArticolAtelier

Laura Vampa nu e... Caragiale!

de Cornel Galben

«Literatura română – scria doamna Ioana Pârvulescu, în numărul din 16 noiembrie 2007 (Semnătura sub lupă, p. 5) – are destule secrete, care ajung până la semnătură. Las deoparte problema...

EseuAtelier

A apărut volumul de poezie ”Scrum”.

de Stefan Doru Dancus

Dragii noștri, A apărut volumul de poezie „Scrum” (ediție bilingvă româno-franceză), la Editura GRINTA din Cluj Napoca. Condiții grafice de lux. Scris de Ștefan Doru Dăncuș. Hulit sau lăudat pe...

PoezieAtelier

Concursul național de poezie \"Traian Demetrescu\" - TRADEM, 2009

de Marius Surleac

Sub egida Consiliului Local și a Primăriei Municipiului Craiova, Casa de Cultură \"Traian Demetrescu\" Craiova și Revista “Mozaicul” , organizează în perioada 23-24 octombrie 2009 , ediția a XXXI a,...

ArticolAtelier

Complicitate la crimă

de Adrian Firica

Real sau trucat? Real sau trucat, însă, de câteva zile circulă un film de câteva secunde. Vreme de două zile am căutat sursa filmului. Pot spune cu certitudine că “originalul” a fost filmat de o...

ArticolAtelier

Ariel, cultura si statul utopic al lui Platon

de LUMINITA SOARE

Călăuzit după versetul biblic \"Cine nu-i cu noi e împotriva noastră\", noul președinte al României și-a început campania electorală. Cel mai ușor a fost să-i convingă pe tineri, că țara ere nevoie...

Atelier