Flora Mărgărit Stănescu

(Inspirat din cruda realitate, proză scurtă, din volumul: CONDAMNATI LA SINGURATATE ) S-a întâmplat prin toamna anului 1980 cred, undeva într-un orășel de pe malul Dunării de jos. Un orășel fără

INCREDIBILA IUBIRE (Strict autentic) S-au cunoscut în Roma, într-o casă de bătrâni neajutorați fizic, dar susținuți financiar de familie. El un bărbat de 50 ani, trecut prin multe, aflat într-un

FATA DE PESCAR (proza scurta ) Aș fi putut-o numi greseala femeii, nu se iartă nici de către ea insăși, dar... ...dar mai bine vă las sa citiți. Era in vara toridă a lui 1964. Tinerețea,

Se sting luminile rampei, cortina se trage încet, doar muzica mai trimite acorduri, ce-n urmă se retrag înțelept. Aplauze la scenă deschisă, cu laude parcă a plouat, aș vrea să aplaud și eu

Izvorul viselor Poezia este de fapt, o foarte adâncă fântână, de vise, de lacrimi, de dor sau de haz. O apă ce spală suavul obraz, în lacrimi de suflet și har. Un tumult al inimii,

S-a scris cândva: “dacă iubire nu este, nimic nu este”. S-a repetat de sute de ori acest mare adevăr al existenței umane. Eu mă întreb: se poate trăi fără iubire? Chiar și când

Primăvară din ce rai, coborât-ai cu alai? Flori, albine, raze mii și cu râset de copii. Verde crud, cireș în floare, visul inimii, ce doare. Al iubirii

Vara Vară cu-adieri fierbinte, din aducerile aminte, cuib de gânduri și cuvinte, despre noi și cele sfinte. Despre ce puteam sa fim, mai-nainte să vorbim. Ne prefacem în tăceri, cu

Vară cu miros de glie, răspândită-n veșnicie, cu alaiul tău de flori și cu mii de cântători. Cu suflarea ta fierbinte, cu izvoare și cuvinte, pentru aducerile aminte.

Aștern gânduri aduse de, vântul de seară. Mi se strecoară din vânt în cuvânt, rând pe rând și nu pot să râd, că-mi vine să plâng. Cine-mi trimite pe frunze, desperecheatele muze, ce-mi

As vrea sa stii ca-n nopti tirzii, un gind al meu te va-nsoti, si-n umbra ta voi fi mereu, iar vocii tale-oi fi ecou. Unde te duci, pe ce carari... tu iar te ratacesti...ce speri? alungi

Își cerne ploaia stropii reci, Monotonia își târăște pașii, De plictiseală sau de gânduri seci, Mai scrii un vers, vizând urmașii. Și-ar vrea moșneagul numărându-și anii, Chiar și în treacăt

O liniște stranie, Cu nuanțe plăcute, Pentru odihna unui suflet. Se aude o muzică divină, Ce umple spațiul violet, În care zbor ...sau plutesc, Fără să-mi simt

Omule ! pleacă-ți privirea, deslușește slova veche, plină de înțelepciune și de har. Ascultă șoapta cărților, cărțile nu strigă, cărțile...vorbesc. Flora.

Hoinar, cutreieră gândul, Întortochiate poteci neumblate, Din el cuvântul dispare, Dar el.....numai el, Se întoarce-napoi, Privirile ard, Se aprind vâlvătăi, Și între ei, cad cuvintele

Din primele boabe de rouă, Am înșirat...dar nu... Roua s-a scurs printre degete, Odată cu zilele...cu anii... De ce seacă roua? Mă întreb, Poate pentru că nu o mai culege nimeni, Sau poate

Adio suflet rătăcit, Îți las acum o amintire, Naiva care te-a iubit, Și ți-a dorit doar bine. Adio-ți spun deși mai stau, O vreme pe aceste locuri, Să-mi amintesc ce vremi erau, Când nu-mi

Gândurile mele, Ramuri încărcate de flori, Le-aș putea rupe și ... Dărui mamei pe toate. Mama va plânge , Văzând ce împovărat sunt. Le-aș putea dărui iubirii, Dar va ști să le

Am sădit meri,în grădina lumii, Le-am înmiresmat ramurile înflorite, Cu sufletul meu, Iar ramurile mă cuprind... Din toate părțile. Roadele lor sînt izbînzile

Urcase primul etaj mai mult pe întuneric, iar la etajul al doilea domnea o semiobscuritate care ascundea în mare parte murdăria scării. Pe dibuite Maur reușise să descuie ușa și să

L-am recitit pe Eminescu, Candid ca roua dimineților, Sublim ca o rază de...luceafăr, Șoptind sau strigându-și iubirea, De viată,de neam,de cuvânt, De tot ce-are omul, Mai sfânt pe pămînt, Un

Dăruiește-ți o oră pe zi, de vacanță, Lasă-ți sufletul să zboare spre necuprins, Pune gândurilor un liman decent, Nu privi cu mânie în urmă, Îngăduie-i pe toți și pe tine, Binecuvintează clipa